Pe 25 aprilie 2005 s-a semnat Tratatul Comun de Aderare a Bulgariei si României la Uniunea Europeana. In 1990, Uniunea Europeana avea 12 state membre, in deceniul precedent inglobind numai trei: Grecia, Spania si Portugalia. In urmatorii 15 ani, Uniunea Europeana a admis 15 state, mai mult decit dublul celor care la caderea zidului Berlinului aveau acest statut. Preocupati cum sintem cu cele de zi cu zi (alegerile anticipate, rapirea jurnalistilor români in Irak, inundatiile din Banat, mesa lui Traian Basescu), am facut sa treaca aproape neobservat acest eveniment. Nici opinia publica nu a reactionat grozav de vocal la un act poate formal (pe care membrii Guvernului României, ca de obicei, l-au transformat intr-o buna ocazie de a calatori cu sotiile la Bruxelles, pe banii statului), dar esential pentru felul in care va arata viata copiilor nostri in viitor. Oamenii au alte preocupari decit semnarea tratatelor internationale. De fapt, elementul cel mai vizibil al adevaratei Uniuni Europene este simtit de oameni deja de mai bine de patru ani. Românii pot calatori si munci liber aproape oriunde in Europa. Mai avem bariere mentale in a intelege ce se intimpla in Europa, dar vamile pentru persoane au fost eliminate. Vor urma la anulare vamile pentru marfuri si servicii. Unde am intrat ? Nu voi scrie nici macar una dintre frazele comune de care deja sintem sastisiti: cea mai mare piata din lume, singura uniune pasnica de state din istorie, federatia cu cel mai ridicat standard de viata din lume etc. Poate ca multi nu stiu aceste lucruri, dar este important sa spunem cu totul altceva. Am intrat noi, românii, in competitie directa cu Statele Unite ale Americii, Japonia, Asia de Sud-Est si America Latina. Uniunea Europeana, cu cei aproape cinci sute de milioane de locuitori, adica mai putin de 10 % din populatia globului, consuma cam 30 % din ce se produce in lume. Alte 30 de