Rup continuitatea dintre Orlando 1 şi 2 de dragul unui festival cu lungmetraje de bună calitate, şi, în plus, aflat la prima ediţie: B-Est International Film Festival. Am avut o satisfacţie - ca să îi dau înainte în cheia articolului precedent - care ţine de solidaritatea de gen: iată ce pot face eforturile unite a două românce, despre care tind să cred că au argint viu în vene, nu sânge. Au adus pelicule, deja prezentate la Cannes, Berlin, Locarno sau Edinburg şi aflate în turnee pe a căror hartă România nu figurează, dovedind că şi cinefilii autohtoni pot fi satisfăcuţi. Nu de festivalul britanic sau cel francez, care beneficiază de alte facilităţi, ca să nu vorbesc de alt personal. Nu totul a mers ca pe roate, dar aş vrea să văd o primă ediţie a vreunui festival care atinge acest record. Nu m-au impresionat doar eforturile organizatoarelor, ci şi gustul educat de care au dat dovadă în selectarea peliculelor.

Dar, destul despre festival, că s-a mai scris. Să intrăm în pâine, în cazul de faţă, în filme, de preferinţă cu ceva unelte analitice. Trei premii (al criticii, pentru regie şi cel mai bun actor) au fost cumulate de Filiera din Hamburg, de Antonia Bird, film care obţinuse şi premiul publicului la festivalul din Edinburg. Bizar, fiind un lungmetraj destinat difuzării pe un post TV. E o încercare de explicare a evenimentelor din 11 septembrie, cu anumite propteli documentare: fiecare dintre arhitecţii atacului e introdus printr-un freeze-frame, există şi nişte grafică pentru a ajuta spectatorul să urmărească dezvoltarea relaţiilor dintre personaje sau complicatele trasee internaţionale pe care le parcurg. Pelicula ascunde, îndărătul unei regii sobre şi economicoase, o doză consistentă de fineţuri, insesizabile iniţial pentru că filmul "te prinde", iar ritmul narativ nu duce lipsă de acceleraţie. Un exemplu de subtilitate e şi în titlu: toată co