Un cartier rezidential care se numara, fara indoiala, printre cele mai luxoase din tara, este aproape definitivat pe un fost teren agricol din vecinatatea Taberei de copii Navodari.
Cartierul Tabara Nord este racordat, deja, la utilitatile publice de catre concesionarul terenurilor, Primaria Navodari, iar valoarea imobilelor din componenta sa este cu atat mai mare cu cat cartierul se afla la 200-300 metri distanta de panza de apa a Marii Negre.
Cartierul muta apararea antiaeriana
“Sunt probabil 200 de vile, iar proprietarii provin din toata tara”, ne-a declarat viceprimarul orasului Navodari, Nicolae Matei. Surse din Finantele constantene sustin, insa, ca beneficiile de pe urma ultraluxosului cartier sau a taberei de copii (administrata de un cartel sindical) sunt mici si nu pot schimba statutul de oras sarac al orasului Navodari, situat la doar 1 kilometru distanta.
Implementarea proiectului cartierului a pus in discutie nu doar problema comuna a extinderii retelei locale de utilitati, altfel subdimensionata, ci si una inedita - aceea de desfiintare a bateriei locale de tunuri antiaeriene, situata pe soseaua care leaga orasul Navodari de statiunea Mamaia.
Turismul, o afacere de succes
Pentru ca turismul este afacerea cea mai la indemana, iar numarul de turisti s-a mentinut intre cote profitabile, zona flancata de tabara si frontiera orasului Navodari s-a umplut in ultimii 4 ani de pensiuni. Chiar in prelungirea cartierului de vile, intre Ghiol si Mare, Primaria Navodari a acordat la preturi modice, terenuri imense, de diferite suprafete, pentru “turism industrial”.
In decizia semnata de primarul Ion Dobre, concesionarii (persoane fizice sau juridice) provin din Constanta, Bacau, Braila, Bucuresti, Navodari sau chiar... Statele Unite. Suprafetele de teren sunt cuprinse intre 3.000 mp si 69.000 m