Nu credeam sa-mi placa vreodata povestile cu vampiri.
O parte din textele cuprinse in aceasta carte mi-au trecut prin mina si nu
mi-au placut. Aveam nostalgia acelei Ana-Maria Negrila care scrisese Fragile si Pang’ul albastru, a acelei Ana-Maria Negrila peste ale carei povesti stapinea magia cuvintelor... In textele de acum, acea magie s-a cam pierdut (paradoxal, daca ne gindim ca autoarea a trecut de la cyberpunk la fantasy). S-a estompat, lasind loc carnii de dincolo de cuvinte, substantei personajelor, atmosferei, povestii. Ana-Maria Negrila si-a pierdut poezia pe care o avea la douazeci de ani, dar a cistigat intelegerea lucrurilor vietii pe care i-au adus-o urmatorii zece ani, zece ani de scris.
S-a nascut in 1972, a absolvit Filologia in Bucuresti, apoi masteratul si doctoratul in istoria literaturii romane vechi. In prezent, este lector universitar la Catedra de limbi straine a Universitatii Nationale de Aparare. A debutat – ca multi alti autori de SF romani – in Jurnalul SF (nr.25/1993, cu Fragile), fiind una dintre „vedetele“ revistei. Intre 1993 si 2005 a publicat circa treizeci de nuvele si povestiri in reviste, almanahuri si antologii. Amintesc almanahurile Anticipatia, Nautilus, Rebus si Flacara, precum si antologiile Nemira ’96, Arca imblinzitorilor de fantasme (2000), Cronicile singelui (2001), Vremea Demonilor (2001), Romania SF 2001, Alte lumi, alte legende (2002).
Cu volumele proprii a avut ghinion (eufemism!), acestea asteptind cu anii prin sertarele editurilor care i-au promis publicarea. Prima carte i-a aparut pe un CD editat de Noesis si s-a chemat Lumina din adincuri (in PC Magazine, februarie 2001 – se poate descarca de
la adresa http://www.noesis.home.ro/carti/download_carti.htm). La BOOKAREST 2005 se va lansa primul ei roman, Imparatul gheturilor.
Volumul Orasul ascuns, aparut la Editura Di