Pentru ca exista artisti, exista Uniunea Artistilor Plastici, exista de citiva ani galerii de arta particulare, exista critici de arta, exista galeristi care functioneaza independent, fara a avea o legatura profesionala, comerciala intre ei. Licitatiile de arta care sa stabileasca cotele de vinzare ale artistilor consacrati sau ale celor necunoscuti sint facute in regim de anticariat. In conditiile in care lucrari semnate de Corneliu Baba, Camil Ressu, Alexandru Ciucurencu sau alti artisti moderni romani sint comercializate la preturi apropiate sumei de 30 de milioane de lei, arta artistilor contemporani este evaluata la preturi de subpiata.
Exista in aceste conditii o subpiata de arta, mai exact o piata neagra a artei la supracote financiare, insa la subcote valorice. In acest cerc vicios se cistiga bani, insa se pierde consacrarea si recunoasterea artistica si, mai ales, stabilirea cotelor de valoare artistica si financiara care sa controloze piata.
Proportia de cistig a unei galerii particulare ce promoveaza prin vinzare un artist este de 40%, iar cea a artistului, 60%. Atit artistul, cit si consumatorul de arta prefera, prin urmare, intilnirea directa, neintermediata de galerie, curator, impresar etc. Din atelierul artistului poti cumpara mai ieftin si poti alege dintr-o oferta mai generoasa si mai diversa. Astfel, artistul ramine necunoscut si fara notorietate in fata marii majoritati a publicului, care se intreaba si nu gaseste raspuns atunci cind trebuie sa pronunte nume de artisti contemporani. In acest caz, cotele de vinzare ale lucrarilor de arta sint necontrolate, variabile, fara a avea vreo referinta la coordonatele reale ale valorii artistice. Prin urmare, piata de arta romaneasca lucreaza fara control si tot mai departe de momentul de a iesi la lumina reflectoarelor paparazzilor. Nu exista concurenta reala a cotelor de vinzare,
