Ghinionul lui Sarbu tinde sa se suprapuna cu acela al corpului divizionar din care face parte si - prin extindere - cu cel al tarii insesi, prinsa si zbatandu-se convulsiv in firele de inalta tensiune ale unei Istorii teribile. Am vazut cum dintr-o grava ciuntire a teritoriului national, produsa prin Dictatul de la Viena, rezultase, cu doi ani in urma, mutarea Universitatii clujene la Sibiu; iar de aici, aparuse pentru tanarul sublocotenent aflat pe zona, la frontiera din judetul Bihor, posibilitatea de a se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie. Daca in cazul celorlalti (viitori) "cerchisti", ceea ce se intampla in exteriorul lumii studentesti nu este de natura sa-i afecteze in mod direct, ei fiind, asa-zicand, la adapost legal de urgia razboiului, situatia lui Ion D. Sarbu a fost si este strans intrepatrunsa cu derularea la scara nationala si estica a evenimentelor. Chiar daca ar dori-o, el nu poate evolua pe linia crenelata a turnului de fildes, a Artei suficiente siesi. Autonomia esteticului pe care colegii sai mizeaza, pe fundalul unui nationalism ardelenesc inervat si exacerbat, este la el mai putin relevanta, contrapunandu-i-se (cel mai frecvent, prin recurs la propria existenta) noroiul, carbunele si sangele realitatii inconjuratoare - de el, unul, bine cunoscuta. Iar cazul Sarbu (caci despre un adevarat caz este vorba) se complica prin aceea ca el nu adopta nici perspectiva etnicista, atat de bine ilustrata in anii respectivi si aducatoare de consistente avantaje. Fata cu noua indistinctie estetic-etic-etnic, impotriva careia se vor ridica "cerchistii" trimitand scrisoarea-manifest anume lui E. Lovinescu, discipolul lui Blaga nu se regaseste complet nici in "puritatea" primului termen (ce fundeaza programul Cercului), nici in culoarea mohorata a ultimului (de pe pozitiile caruia tinerii sibieni vor fi imediat acuzati de... bolsevism si tradare de