Daca Dumnezeu l-a lasat pe Adam sa dea nume tuturor celor inconjuratoare, inseamna ca acesta era dotat el, asa, edenic, cu un interesant cumul de fantezie si logica originare. Pare-mi-se ca asta se intimpla inainte de povestea cu pierderea coastei, caci, de atunci, pe cit spun unii, cu dintii voluptuos infipti in pulpa marului (ma rog…), Adam &descendentii au uitat sa mai rasfoiasca dictionarul creat din porunca divina. Si asa au aparut alternative de la trei in sus, teatre nationale pe putin sase, si alte „nationale“ de tot felul: televiziuni, tigari, jurnale, echipe de fotbal, asadar vorbitori impecabili, tot unul si unul, de limba nationala. Ca sa zic asa…
Lazar Saineanu, acum vreun secol si ceva, definea natia ca „totalitate a locuitorilor din aceeasi tara, traind sub acelasi guvern“. Larousse-ul, mai incoace, vorbeste despre o „comunitate umana, cel mai adesea instalata pe acelasi teritoriu… cu unitate istorica, lingvistica, religioasa, economica mai mult sau mai putin evidenta“. Pasoptistii se bucurau ca au „teatru national“, in sensul in care auzeau pe scena limba romaneasca si, si mai bine, dramaturgul era si el roman. Iar daca portul era neaos-rural, voluptatea atingea apogeul „noilor crai“, desi, fie vorba intre noi, ei toti la Paris invatasera „cravatei cum sa-i lege nodul“… Atita doar ca de la pasopt a trecut ceva vreme si, macar declarativ-european, s-au mai stins ceva patimi. Desi damfurile national-socialiste bintuie umar la umar cu cele national-comuniste, dovedind, daca mai era nevoie, ca Pascal a avut dreptate si ca extremele se pot intilni si in ditai casa europeana.
Din pacate, institutiei cunoscute sub numele de Teatru National nu i se mai poate spune Teatru Regal, iar adaptarea logica „Teatrul Republican al Romaniei“ ar suna chiar ca dracu’, vorba unui mare lider de partid de buzunar. Modelul „Comèdie Française“, poate
