Summitul Procesului de Cooperare in Europa de Sud-Est de ieri de la Bucuresti a marcat cateva initiative regionale care ar putea avea sansa sa schimbe in bine situatia stabilitatii si securitatii regionale. Prinse intre cele doua zone de instabilitate, Balcanii de Vest si Marea Neagra, Romania urmeaza sa joace un rol important in dezamorsarea conflictelor din Kosovo si Transnistria.
Pentru prima data, statele din regiune au abordat problemele Kosovo si Transnistria ca facand parte din aceeasi "clasa" de amenintari la adresa securitatii regionale. Practic cele doua zone de conflict au fost puse laolalta, pentru a putea fi subliniata importanta lor pentru intreaga regiune.
Romania este prinsa intre aceste doua zone de conflict, avand datoria de a face tot posibilul pentru eliminarea celor doua focare de instabilitate regionala.
Un pas important in aceasta directie este reprezentat de atragerea Republicii Moldova in SEECP, cu statut de membru observator, insa cu perspective de a obtine statutul de membru deplin in viitorul apropiat, in timpul presedintiei grecesti a SECP.
Surse bine informate ne-au indicat ca in perioada imediat urmatoare este posibila atingerea unui acord privind participarea practica a Romaniei la rezolvarea conflictului transnistrean. Astfel, experienta romaneasca ar putea fi folosita pentru asigurarea granitei dintre Republica Moldova si Ucraina, ca si pentru linia de demarcatie dintre regiunea guvernamentala si regiunea separatista.
Cel de-al VIII-lea Summit al sefilor de stat sau de guvern din tarile participante la Procesul de Cooperare in Europa de Sud-Est (SEECP) a tratat pe larg problemele regionale de securitate reprezentate de Kosovo si Transnistria.
"Cand vom avea intelepciunea sa rezolvam problema Kosovo acest fapt isi va pune amprenta asupra vitezei de integrare europe