Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Nichita a fost ales in conducerea centrala a PSD

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 13 mai 2005 ·

•In urma votului din sedinta Consiliului National de ieri, Gheorghe Nichita va fi membru al Biroului Permanent National al PSD

Primarul Gheorghe Nichita si-a depus candidatura pentru o functie in conducerea centrala a Partidului Social Democrat si a reusit sa o obtina. Astfel, in urma votului care a avut loc ieri in Consiliul National, primarul Gheorghe Nichita a fost ales membru al Biroului Permanent National. Din aceasta functie, Nichita are aceleasi posibilitati de a participa la adoptarea unor decizii in partid ca si un vicepresedinte. "Sefii din structurile administrative care sunt membri ai PSD, inclusiv primarii, trebuiau sa-si aleaga un reprezentant in Biroul Permanent National. Mi-am depus si eu candidatura si am obtinut cele mai multe voturi", a spus ieri primarul Gheorghe Nichita. In cadrul unei vizite pe care a facut-o la Iasi in urma cu o saptamana, noul presedinte al PSD, Mircea Geoana, a spus ca organizatia judeteana a partidului merita sa aiba un reprezentant in conducerea centrala, avand in vedere rezultatele bune obtinute la alegerile locale si generale care au avut loc anul trecut. Seful municipalitatii iesene a mai declarat ca nu exista nici un fel de semne care sa arate ca mai multi membri marcanti ai PSD vor demisiona in perioada urmatoare din partid, pentru a forma o noua formatiune condusa de Ion Iliescu. Acesta a argumentat prin faptul ca mai multi lideri ai PSD au facut ieri apel la unitatea partidului cu ocazie lucrarilor Consiliului National.

(C.M.)

•In urma votului din sedinta Consiliului National de ieri, Gheorghe Nichita va fi membru al Biroului Permanent National al PSD

Primarul Gheorghe Nichita si-a depus candidatura pentru o functie in conducerea centrala a Partidului Social Democrat si a reusit sa o obtina. Astfel, in urma votului care a avut loc ieri in Consiliul National, primarul Gheor

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

George Simion şi-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale şi spune că partidul a strâns peste 600.000 de semnături

News.ro acum 40 minute
Preşedintele AUR, George Simion, şi-a depus vineri candidatura la alegerile prezidenţiale, el precizând că partidul a strâns peste 600.000 de semnături ”Sunt aici nu pentru vreun partid sau altul, nu pentru o candidatură sau o funcţie, sunt aici pen

UPDATE - Incendiu de proporţii la un depozit din municipiul Sibiu / Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens / Circulaţie deviată - FOTO

News.ro acum 47 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la un depozit din municipiul Sibiu, fiind transmis mesaj RO-Alert pentru locuintorii din zonă, din cauza fumului dens. UPDATE: ”Circulaţia autovehiculelor pe Podul Gării, în municipiul Sibiu, este oprită

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 4 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum 55 minute
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Marcel Ciolacu, despre casa protocol a lui Klaus Iohannis: „Se dă cu var. O să o primească cât de curând”

Libertatea acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, 14 martie, că locuinţa de protocol pentru fostul preşedinte al României, Klaus Iohannis, se pregătește și va fi gata în viitorul apropiat.

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut vineri, 14 martie 2025, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă. În cadrul evenimentului, președintele interimar a fost întrebat când va convoca o ședință a CSAT. Din discuția pe care

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°