Comisia senatoriala americana ce a avut misiunea sa ancheteze neregulile in desfasurarea programului "Petrol contra hrana" lansat de Natiunile Unite in 1996, pentru a veni in ajutorul populatiei irakiene lovite de efectele embargoului impotriva regimului lui Saddam Hussein, a dat publicitatii, ieri, noi documente din care reiese ca doua personalitati europene, respectiv Charles Pasqua, fost ministru francez de Interne, si parlamentarul britanic George Galloway au primit sume fabuloase, cu titlul de mita din partea dictatorului Saddam Hussein. Canalul american de televiziune CNN, dar si ziarele "Le Monde" si "The Guardian" au precizat ca atat Pasqua, cat si Galloway au primit din partea lui Saddam cantitati de petrol valorand sute de milioane de dolari, multumindu-le astfel pentru pozitia lor in favoarea ridicarii sanctiunilor economice impuse Irakului. De precizat ca Pasqua, fost ministru de Interne al Frantei, este un apropiat al presedintelui Chirac, iar Galloway tocmai a fost reales in Parlamentul britanic. Potrivit raportului comisiei senatoriale americane, in perioada mai 1999 - decembrie 2000, lui Pasqua i-a fost data o cantitate de petrol de 11 milioane barili, transferati companiei elvetiene Genmar pentru valorificare. Raportul nu precizeaza cati bani a primit Pasqua din aceasta "afacere", dar se stie, din datele anchetei, ca cei ce favorizau astfel de tranzactii primeau comisioane intre 3 si 30 de centi per baril. La randul sau, relata "The Financial Times", britanicul Galloway a primit, in perioada iunie 2000 - iunie 2003, 20 milioane de barili, transferate spre valorificare companiilor Aredio Petroleum-France si Middle East Advence Semiconductor. In plus, a mai relatat CNN, Galloway a creat, in 1998, o fundatie, Mariam Appeal, care a colectat fabuloasa suma de 3 milioane de dolari - tot din surse Saddam Hussein - pentru achizitionarea de medicamente pentru