Cititorii acestei rubrici isi amintesc desigur ca, atunci cand, in mod surprinzator, Iliescu a pierdut presedintia PSD, am sugerat, in finalul editorialului, ca "adio, tovarase" poate fi de scurta durata. Respectiv o iluzie. Si ca Iliescu s-ar putea intoarce. Ca o fantoma captiva in nacela de comanda a partidului pe care, in urma cu 15 ani, l-a zamislit.
Si iata, acum, la scurt timp de la usturatorul esec pe care l-a suferit in Congresul PSD, el incearca sa-si ia revansa. O operatiune pe cat de delicata, pe atat de sangeroasa. Pentru ca absolut toti protagonistii importanti stau cu cutitele pe masa.
Nu este deloc exclus ca un detaliu, o simpla, dar dramatica, situatie conjuncturala sa se fi aflat la originea victoriei lui Mircea Geoana. Si anume faptul ca, inaintea Congresului chiar, Octav Cozmanca, cadristul sef al acestui partid si una dintre eminentele sale cenusii, a trecut printr-o drama personala, intrucat sotia lui a decedat.
In aceste conditii, Cozmanca a fost silit sa lipseasca la finala. Adica in ziua in care a avut loc votul, fatal pentru Iliescu si fericit pentru Geoana. Tot ce se poate ca harababura generata de absenta dirijorului sef sa fi creat conditiile propice debarcarii lui Iliescu.
Pentru ca vorbim despre un partid care a functionat, aproape fara exceptie, dupa regula de aur a sistemului totalitar, respectiv cea a unanimitatii. Dar, ca sa obtii unanimitate intr-un partid, ca toate rezultatele exercitiului votului sa se potriveasca intocmai planului stabilit, fara nici un fel de surprize in spatele scenei, papusarii este obligatoriu sa se miste impecabil.
Sa ne amintim cat efort organizatoric era depus in acest sens pentru pregatirea unor simple adunari generale PCR. Ca sa nu mai vorbim de conferinte si congrese. O defectiune cat de mica in sistem era subiect al unor analize si anchete car