Miercuri seara, Ion Iliescu si Mircea Geoana au avut, la Senat, o discutie "lamuritoare" inaintea Consiliului National de astazi. Cei doi au fost impreuna la o intrunire informala a senatorilor pesedisti, dupa care s-au retras la un tête-á-tête intr-unul din birouri.
Ieri, inaintea unei serii lungi de intalniri pe care le-a avut cu liderii locali ai partidului, Mircea Geoana a declarat ca Ion Iliescu nu pleaca din partid.
Ce si-au spus Iliescu si Geoana? Din pacate, se pot face doar speculatii, caci reconstituirea intalnirii este greu de realizat. Unul dintre parlamentarii din aripa "reformista" da ca sigur faptul ca Ion Iliescu i-a reprosat lui Mircea Geoana ca s-a lasat manipulat de grupul de la Cluj.
De altfel, potrivit unor surse, Ion Iliescu se va referi acid in discursul pe care il va tine astazi la "clujeni", cei care i-au contestat pentru prima data pozitia de "guru" al partidului.
In replica, parlamentarii ardeleni intentioneaza sa-si reafirme programul prezentat saptamana trecuta la Targu Mures, in care cer descentralizarea PSD si ruperea lui de criptocomunism.
Iliescienii condamna "blasfemia" lui Nastase
Grupul senatorilor fideli lui Ion Iliescu ar putea lansa o contraplatforma ca reactie la initiativele reformiste ale grupului de la Cluj. Senatorul Ioan Talpes, care, din fronda, a renuntat acum doua zile la toate functiile din partid, ne-a declarat ca este necesara "o platforma care sa reprezinte electoratul traditional al PSD".
Este greu de spus acum daca Ion Iliescu o va imbratisa sau daca ceilalti iliescieni vor incerca sa coaguleze o miscare de rezistenta in partid.
Singurul care a socotit-o "o idee excelenta" este senatorul Antonie Iorgovan care militeaza pentru ramanerea grupului Iliescu in PSD. El a laudat "flerul lui Talpes", care ar fi simtit ca documentu