Primarul sectorului 4, Adrian Inimaroiu, a recunoscut ieri, intr-o conferinta de presa, ca apartamentul personal si alte bunuri care ii apartin se afla sub sechestru asiguratoriu impus de procurori.
Edilul a fost pus sub urmarire penala de catre Parchetul Judecatoriei Sectorului 4 pentru ca ar fi prejudiciat bugetul local cu 400.000 de euro, in mandatul precedent, pe cind era consilier local si membru in comisia de vinzare a spatiilor comerciale. Alaturi de alti patru colegi, el ar fi vindut abuziv, la un pret subevaluat, doua centre comerciale de pe raza sectorului 4.
Adrian Inimaroiu neaga acuzele care i se aduc si afirma ca se pune la dispozitia organelor de ancheta.
Primarul Adrian Inimaroiu a spus ieri ca a dat declaratii la Parchetul Judecatoriei Sectorului 4 in legatura cu verificarile care se fac asupra evaluarii unui singur spatiu comercial. "Este vorba despre centrul comercial "Aleea cu Castani", instrainat de primarie in urma unui contract de vinzare-cumparare din 19 februarie 2004.
Obiectul investigatiei a fost modul de interpretare a Legii 550/2002, privind evaluarea spatiilor comerciale", a declarat Inimaroiu. Conform legii amintite, a explicat edilul, comisia din care a facut parte nu este abilitata sa vinda spatii comerciale, ci numai sa le evalueze pe baza unui raport intocmit de un evaluator independent.
O "bijuterie" de spatiu, suspect de ieftin
Potrivit informatiilor furnizate de primarul Adrian Inimaroiu, cumparatorul spatiului din Aleea cu Castani a fost SC Bijuteria SA. Edilul a spus ca a fost vorba de un contract de asociere in participatiune, in care partile - Primaria Sector 4 si SC Bijuteria SA - vin cu aport in bunuri, in vederea realizarii de venituri.
Conform raportului de evaluare, valoarea totala a spatiului din Aleea cu Castani a fost stabilita la 389.00