inca de la inceput, Ioana Obrocea isi numeste in cuvinte foarte potrivite intentia urmarita in acest volum: "O viata... sub semnul gemenilor" (aparut la editura SemnE) se vrea si este un inca de la inceput, Ioana Obrocea isi numeste in cuvinte foarte potrivite intentia urmarita in acest volum: "O viata... sub semnul gemenilor" (aparut la editura SemnE) se vrea si este un "jurnal-retroactiv" cu fiecare capitol deschis simbolic de cate un poem, punctand prin versuri fiecare moment, fiecare gand important in viata ei. As spune ca este o carte-necesitate, pe care scriitoarea a construit-o din nevoia de a se retrage putin intr-un spatiu care ingaduie momente de liniste si reculegere, un spatiu autobiografic, in care scriitura feminina este invaluitoare, amintindu-mi, prin delicatetea imaginilor, de autoare cum sunt Martha Bibescu sau Ana Blandiana. Cartea Ioanei Obrocea atrage prin simplitatea aproape copilareasca a destainuirilor, fiind una dintre acele carti la care te intorci cand esti prea obosit si satul de greutatea cuvintelor si a ideilor din tomurile "serioase". Apare pe fundal un Bucuresti asa cum era el odinioara, cu mahalale, pravalii cu un aer familiar pe care supermarketurile de acum nu-l au, "Simigeria Buzesti", atelierul de reparat biciclete "La Mitica", casa "La Puiul de aur", carciumi cum erau odinioara, o lume care trezeste nostalgie chiar si acelora care nu au prins asemenea vremuri. Apare apoi un Bucuresti sumbru, cenusiu, cum era el pe vremea comunistilor (orasul acesta este mereu prezent, discret, ca un decor viu, care sufera la randul sau transformari, rotunjiri, ciuntiri, modificandu-se parca in acelasi ritm cu acel chip interior al povestitoarei, influentandu-se reciproc, intr-o intelegere tacuta, complice). Ideea principala pe care o pot desprinde, citind o carte ca aceasta, este: reconstruirea unui univers, drept fundament al clipei de acum. I