Despre Frank B., Securitatea est-germana, Stasi, stia totul. A fost infiat dintr-un orfelinat. Tatal adoptiv, muncitor, il certa des pentru lenevie. Stia si de frumoasa zi de aprilie cand si-a intalnit prietena in hotelul unde Frank lucra ca bucatar. Stia ce facea, ce zicea, ce gandea.
Alaturi de angajamentul de a colabora cu Stasi, semnat in ziua de 18 mai 1985, ora 11,30, fix!, Frank personal si-a ales numele Norbert, sub care isi turna camarazii pe cand isi facea serviciul militar.
Zidul Berlinului s-a naruit si Stasi e azi doar o amintire grea de sensuri. Frank e un om oarecare, poate bucatar, poate altceva, fericit sau nu cu viata lui de dupa caderea Zidului. Nu se stie daca cei turnati au avut sau nu de suferit. Poate nici ei nu stiu ca Frank i-a turnat. Un om norocos.
Dosarul lui nu s-a aflat intre cele preluate, in 1991, de „insarcinatul Federal pentru Dosarele Serviciului Securitatii Statului fostei Republici Democrate Germane". Dupa un an, Oficiul Gauck, dupa numele primului sau conducator, pastorul Gauck, a pus ordine in dosarele care insumau 180 kilometri liniari. Apoi au fost puse la dispozitia celor interesati.
Peste doua milioane de persoane, din Est si din Vest, au cerut sa-si vada dosarul. Au fost surprize multe, grele, rele, dureroase.
Dosarul lui Frank a fost distrus in zilele euforice de dupa caderea Zidului. Cu spatele la Zid, autoritatile comuniste inca in functiune au ordonat distrugerea arhivelor. Discret. Incinerarea era imposibila. Arderea tonelor de hartie ar fi atras atentia oamenilor care ocupasera strazile si chiar sedii Stasi. Au fost puse in functiune tocatoarele electrice de hartie.
Cum nu pridideau, securistii aflati la post au rupt dosare si cu mana pana n-au mai putut. Febrila activitate s-a soldat cu 50.000 de saci cu dosare tocate numai bune de aruncat la groa
