Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa locurilor de munca pentru romi nu a suscitat interes

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 mai 2005 ·

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Dolj a organizat ieri, la Craiova, bursa locurilor de munca pentru persoanele de etnie roma. Aflata la a treia editie, actiunea nu a fost pe masura asteptarilor. Desi functionarii din cadrul agentiei au incercat sa contacteze cit mai multi angajatori, interesul patronilor doljeni s-a dovedit redus. Principalul motiv l-a constituit insasi segmentul de populatie caruia i-a fost destinata actiunea. Pentru a nu se ajunge intr-o situatie asemanatoare cu cea din Olt, unde bursa a fost pe punctul de a fi anulata, functionarii de la AJOFM Dolj au contactat atit reprezentantii etniei, cit si pe cei ai Prefecturii Dolj, pentru a identifica agentii economici interesati sa angajeze romi. Dintre cei 36 de angajatori gasiti, doar 18 si-au confirmat prezenta, iar ieri-dimineata doar zece agenti economici s-au prezentat la actiune. „In conformitate cu datele noastre, exista 800 de romi care sint someri, indemnizati sau neindemnizati, desi numarul celor care nu au nici un venit este mult mai mare. Spre surprinderea noastra, nici acestia nu s-au aratat interesati sa-si gaseasca serviciu. La bursa s-au prezentat 43 de solicitanti, dintre care doar patru si-au gasit un loc de munca, fiind angajati ca muncitori necalificati, instalator apa-canal si muncitor la plantatii si amenajare zone verzi. Majoritatea patronilor care au venit la bursa au fost de etnie roma. Persoanele care nu si-au gasit astazi locurile de munca dorite sint asteptate si la bursele viitoare, care sint organizate pentru toti doljenii“, a precizat Catalin Dumitrescu, purtator de cuvint in cadrul AJOFM Dolj. Putinele persoane de etnie roma care venisera ieri la sediul AJOFM Dolj nu pareau interesate de un loc de munca bine platit. Singura lor dorinta era sa cistige citiva bani, iar daca angajatorul cerea ca viitorii subordonati sa fie absolventi de liceu, solicit

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum 2 ore
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 3 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Casa unei familii din judeţul Botoşani a luat foc când mama şi fiica de 7 ani împodobeau bradul

News.ro acum 3 ore
Pompierii din judeţul Botolani au intervenit, vineri, pentru singerea unui incendiu produs la o locuinţă din Săveni. Focul a pornit de la coşul de fum, în momentul în care o fetiţă de 7 ani şi mama ei împodobeau bradul. ”O mamă şi fiica ei, în vârst

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum o ora
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 7 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 9 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Preşedintele Argentinei Javier Milei devine cetăţean italian FOTO

Ziare.com acum o ora
Premierul Giorgia Meloni îi va acorda cetăţenia italiană preşedintelui Argentinei, Javier Milei, a anunţat vineri, 13 decembrie, presa locală, citând surse guvernamentale, scrie POLITICO. Javier Milei, care se află vineri în vizită în Italia şi urma

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 4 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Marko Bela, despre coaliția de guvernare a partidelor pro-europene: „Îmi amintește de momentul 1996”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte al UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că modul în care se conturează coaliţia de guvernare este un lucru „neobişnuit”, nefiind una pe bază de ideologie, ci pentru c

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 8 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-5°
sâm.

-5°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
mar.

6°/11°
Constanta
acum

-4°
sâm.

-4°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

3°/8°