Subsemnatul …… puncte, puncte / Nascut… nu conteaza unde / Declar din propria mea vrere / Ca am urmatoarea avere. Un apartament la bloc cu doua camere, pe care il impart cu sotia (sau ea il imparte cu mine). In diviziune post-mortem, un cavou cu intrare separata si confort sporit si 20 de milioane de lei pentru cazul in care voi fi nevoit sa-l utilizez. Asa ca ma consider un om bogat, caci, cum spune si Balzac, este bogat cel care stie sa se limiteze a cheltui doar propriul sau venit. Acum, ca mi-am facut publica averea, m-a cuprins spaima de hoti, ca pe demnitari. Numai ca demnitarilor nu le este teama ca vor fi furati. Le e teama ca, aflindu-se ce averi au, unii dintre ei ar putea fi dati in judecata de hotii profesionisti pentru concurenta neloiala. Evident, si eu, ca si multi dintre demnitari, am omis sa declar bunurile cele mai pretioase. Fereastra apartamentului meu decupeaza pe cer un lot dreptunghiular care imi apartine. Intre fereastra si cer, un nuc. Iarna, dezgolit de frunze, insinueaza in rama ferestrei o fina gravura japoneza. Vara, incarcat de frunze, imi filtreaza cu delicatete razele de soare care patrund in odaie ca sa moara blind in oglinzi si cristale sub forma unei pulberi de aur. Acest aur nu l-am declarat. Am furat din muzeele Europei tablouri nepretuite si le-am ascuns in suflet; madone florentine, balerine pariziene si o floare a soarelui. Mai sint colectionari in România, dar nu au tablouri ca ale mele; si nici nu vor avea vreodata, chiar de-ar fi colectionari cu Corn(u) in frunte! Mai am angajati fara carte de munca, acestia lucrind pentru mine. Ascunsi intre copertele cartilor obosite, ei vin mereu cind ii chem. Ca, de pilda, Mihai care, in noptile cu luna, vine sa-mi raspovesteasca iubirea dintre Luceafar si o fata de imparat; iubire care a fost atit de frumoasa si pura, incit n-a putut dura decit o clipa. Mai am, intemnitati in discuri, b