Mai toti romanii sunt mandri de tara lor, sunt mandri ca sunt romani, sunt mandri de fratii lor, romani si ei. Suntem o natie de mandri, dar nu stim de ce!
de COSTIN ANGHEL PATRIOTII
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie,/Tara mea de glorii, tara mea de dor?
Bratele nervoase, arma de tarie,/La trecutu-ti mare, mare viitor!/Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul,/Daca fiii-ti mandri aste le nutresc;/Caci ramane stanca, desi moare valul,/Dulce Romanie, asta ti-o doresc.
Mihai Eminescu
"Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie?" Mergand specialistii de la CURS prin Romania s-au intalnit cu tot felul de oameni: barbati, femei, saraci, bogati, cu case mari si mai mici, olteni, moldoveni, ardeleni, dobrogeni... Romani!
Spuneam mai sus ca tare-s mandri romanii, mai ales muntenii cu 91%, si oltenii 92% chiar si banatenii cu 86%. Cu 77% dobrogenii sunt cel mai putin mandri de originea lor. Au un motiv intemeiat, 27% dintre dobrogeni se plang de saracia din tara, doar 3% din ei vazand bogatie.
Cand vine vorba de impartirea romanilor pe sexe, puternic si slab, mandria de roman se masoara in aceleasi procente - 85%, la fel si insemnatatea cuvantului "Romania", 29% dintre romani si romance vad in Romania locul lor natal. Barbatii, in procent de 7%, il caracterizeaza pe roman ca fiind harnic si gospodar, numai 5% dintre femei il vad pe roman muncitor, 5% dintre ele considerandu-l, mai degraba, hot si smecher. Cu toate aceastea, 8% dintre doamnele tarii ii acorda romanului calificativul "omenos si ospitalier".
Lasand la o parte sexul, ajungem la varsta. Aici, spiritul national se trezeste in 9% dintre cei de peste 56 de ani si doar in 4% din tineri cand aud de Romania. In ceea ce priveste mandria de a fi roman, 90% din categoria celor de varsta a III-a sunt mandri de obarsia lor, si doar 84% din cei cu varsta cuprinsa intre 31 si 55