Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Declaratiile unui preot: "Grecii si baptistii trebuie alungati"

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 15 mai 2005 ·

•Golaniile facute pe la spatele Inalt Prea Sfintitului Daniel, chiar de catre oamenii de incredere ai acestuia, sunt cu totul de neiertat •Aproape de necrezut, consilierul juridic al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei a sustinut ieri ca grecii si baptistii din Iasi nu sunt de-ai "nostri" si nu merita sa beneficieze de aceleasi drepturi •"Grecii au furat destul de la Biserica Ortodoxa Romana!", a exclamat preotul •Reporterii ZIUA de Iasi au asistat intamplator la o discutie in care preotul Constantin Grigore, reprezentantul Mitropoliei, a sustinut lucruri socante despre activitatea preoteasca din Iasi •Conform declaratiilor facute de parintele Grigore, consistoriul Mitropoliei nu a luat niciodata o masura conform legilor aflate in vigoare in sistemul bisericesc

Intr-o epoca in care singurul reper pe care il are crestinul este institutia bisericeasca, golaniile facute pe la spatele Inalt Prea Sfintitului Daniel sunt cu totul de neiertat. Cu toate ca la nivelul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei exista un consistoriu, organ administrativ si disciplinar, abuzurile facute de catre preoti nu sunt sanctionate in nici un fel. Consilierul juridic al Mitropoliei, cel care reprezinta cea mai inalta institutie bisericeasca din Moldova, a relatat ieri unele dintre mismasurile facute de fetele bisericesti. Prodecanul de la cea mai traditionalista Facultate de Teologie din tara a fost demascat de preotul Constantin Grigore, in ceea ce priveste opiniile xenofobe. In mod cu totul sanctionabil, in scurt timp se asteapta ca in Iasi sa fie provocat un adevarat conflict intre confesiuni religioase si comunitati etnice tocmai din cauza mentalitatilor formate in sanul Mitropoliei. ZIUA de Iasi a relatat pe larg unele aspecte din activitatea bisericeasca, sanctionand in dese randuri Mitropolia si pe Inalt Prea Sfintitul Daniel. Obiectivitatea ne obliga sa constatam insa ca

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 33 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 58 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Meteo. Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat în patru județe

Mediafax acum 25 minute
„Duminică, în sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 35 de grade, iar noaptea va fi tropicală cu minime de 19…20 de grade. Indicele temperatură-ume

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 3 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°