Românii se plictisesc repede. Se plictisesc pâna si de tragedii. Bineinteles, daca sunt ale altora. La ora aceasta, sute de mii de compatrioti din vestul tarii sunt disperati, traiesc un cosmar. Multora dintre ei, puhoaiele tulburi, revarsate cu furie, le-au luat totul. Casele, vitele, acareturile. Agoniseala de-o viata. Le-au ramas doar sentimentul ca sunt singuri si speranta ca Dumnezeu ii va ajuta sa treaca si de aceasta nenorocire. O vreme, gazetele noastre au gasit ca e interesant subiectul inundatiilor. Au descris pe larg catastrofa petrecuta in judetul Timis (principalul lovit) si in alte judete. Au relatat dramele celor care si-au vazut spulberate, in câteva ore, si locuintele, si rosturile. Au sanctionat, cum se cuvenea, nefericitul raspuns dat de premierul Tariceanu unei femei care se jeluia: „Ce vreti, sa va ridicam un hotel acum?“ sau remarca, de-a dreptul cinica si revoltatoare, aruncata de un prefect care i-a „sfatuit“ pe niste sinistrati sa se plânga si... imperiului austro-ungar, pentru ca nici el nu s-a ocupat de diguri! Halal reprezentant al guvernului. Dar, de la o vreme, gazetele noastre s-au plictisit, se pare, de aceasta tema. Probabil, n-o mai gasesc pe gustul cititorilor. Adevarul despre ce se intâmpla in zonele sinistrate s-a prelins spre paginile din interior ale ziarelor si a devenit mai discret. Scandalul izbucnit in jurul pompelor a mai inviorat câteva zile tema apoi regula potrivit careia in România anormalitatea se „normalizeaza“ usor s-a dovedit din nou actuala. Dar sa zicem ca gazetele n-au nici o obligatie in privinta compasiunii si solidaritatii. Sa zicem ca interesele lor sunt strict financiare. Dramele „se vând“ bine doar când sunt proaspete. Dupa ce se invechesc, interesul pentru ele dispare. Ce ar putea motiva, insa, opacitatea - pentru ca, dincolo de declaratiile formale, despre opacitate (numele politicos al nesimtirii) e vorb