Proiectul Legii minoritatilor bate orice reglementari nationale si internationale in privinta invatamantului.
Se propune, nici mai mult, nici mai putin, ca pentru pastrarea, exprimarea si dezvoltarea identitatii nationale orice „persoana fizica, (?) organizatiile si societatile minoritatilor nationale sa aiba dreptul de a infiinta, organiza si de a asigura functionarea unitatilor si
institutiilor de invatamant particular in limba materna, care, in conditiile legii, beneficiaza de subventii de la bugetul de stat sau bugetele locale."
In plus, proiectul propune ca de dreptul de a infiinta scoli si universitati sa beneficieze si cultele religioase, nu doar in scopul instruirii personalului de cult, ci chiar scoli si universitati laice, de asemenea cu subventionare de la bugetul de stat sau de la cel local.
Cele doua propuneri sunt, in acest moment, dincolo de cadrul legal existent in Romania si, dupa toate informatiile, adoptarea unor astfel de masuri ar constitui premiera absoluta si pentru invatamantul european.
Legile existente precizeaza ca scolile si universitatile de stat se pot infiinta doar la initiativa inspectoratelor scolare, a administratiei locale, a guvernului sau parlamentului si ca urmare a deciziei senatelor universitare.
In Romania exista prevederea care permite ca, in cadrul invatamantului particular, de toate gradele, sa existe si sa se materializeze orice initiativa, cu respectarea normelor legale privind autorizarea si acreditarea.
Dar, deocamdata, bugetul de stat al Romaniei nu-si poate permite sa sustina financiar decat scolile si universitatile din sistemul de stat.
Cea mai „interesanta" propunere apare insa in cazul numirii directorilor de scoli, a inspectorilor, a aprobarii planului-cadru (disciplinele scolare), al selectarii manualelor in limba matern