Greva de trei zile anunţată de furnizorii de medicamente şi materiale sanitare afectează în mod direct şi farmaciile. În acest moment, datoriile pe 2004 ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate către farmacii, la nivel naţional, însumează 3.500 miliarde de lei. În aceste condiţii, datoriile farmaciilor către furnizori au atins sume considerabile şi au dus la sistarea distribuirii de medicamente.
Suma pe care o au de încasat farmaciile mureşene totalizează 105 miliarde de lei. Această datorie a fost înregistrată în urma eliberării peste plafonul acordat la începutul lui 2004 a medicamentelor compensate cu 90%. “Numai Ministerul Sănătăţii poate face ceva în acest sens, deoarece nu există în acest moment un cadru legal pentru ca farmaciile să-şi recupereze banii”, explică Iustina Vas, preşedinta Colegiul Farmaciştilor Mureş. În acest sens, astăzi are loc la Bucureşti o întâlnire între ministrul Sănătăţii, reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor şi reprezentanţii furnizorilor.
Şedinţa organizată ieri de farmacişti mureşeni a oferit posibilitatea pentru realizarea unui inventar la nivelul întregului judeţ, dar şi pentru scăderea preţurilor la diferite medicamente, conform directivelor ministerului.
În acest moment, stocurile farmaciilor sunt pe jumătate goale, iar unele dintre medicamente lipsesc. Cu toate acestea, Iustina Vas a precizat că este de acord cu protestul furnizorilor, fiind vorba de nişte datorii ale statului care trebuie plătite cât mai repede.
Corina ALBOTA
Greva de trei zile anunţată de furnizorii de medicamente şi materiale sanitare afectează în mod direct şi farmaciile. În acest moment, datoriile pe 2004 ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate către farmacii, la nivel naţional, însumează 3.500 miliarde de lei. În aceste condiţii, datoriile farmaciilor către furnizori au atins sume considerabile şi au dus la sista