„Dorinta expresa a dlui Iliescu a fost sa nu fie vizitat la spital. N-am fost nici eu, nici alti colegi din partid", a spus, ieri, presedintele PSD, Mircea Geoana. El a adaugat ca a incercat sa-l sune pe Ion Iliescu pentru a se interesa cum ii mai merge inima, dar acesta nu i-a raspuns.
„Din fericire, problemele de sanatate ale domnului presedinte nu sunt serioase", a mai spus Geoana, comunicandu-le ziaristilor ca a inteles ca dorinta familiei Iliescu este ca „acest incident" sa fie tratat cu discretie.
Plimbat ieri prin 3 spitale
Dupa efectuarea coronarografiei, lui Ion Iliescu i-au fost montate cinci stent-uri pe vasele gasite infundate. Interventia s-a terminat, ieri seara, in jurul orei 19. Prof. dr. Sorin Oprescu s-a aratat extrem de optimist in ceea ce priveste recuperarea senatorului Iliescu, sustinand ca in 4-5 zile, acesta ar putea fi externat.
"Nu au fost probleme deosebite si deja s-a trezit din anestezie", a precizat dr. Oprescu. Fostul presedinte urma sa stea internat in Spitalul de Urgenta pana azi dimineata.
Surse medicale sunt de parere ca starea lui Ion Iliescu era foarte grava, putand face infarct in orice moment, dovada fiind cele cinci stent-uri de care a avut nevoie pentru dilatarea vaselor de la inima. Interventia a fost efectuata de dr. Dan Deleanu, de la clinica de cardiologie interventionala de la Institutul "C.C. Iliescu".
Dupa puseul de hipertensiune si dureri in zona inimii, Ion Iliescu a fost internat duminica dupa-amiaza la Spitalul Elias. Ieri dimineata, o comisie medicala extrem de numeroasa a decis sa-l supuna pe fostul presedinte unei investigatii cu ajutorul angiografului.
Prin coronarografie se poate face explorarea vaselor de sange. „Puseul a aparut pe fondul unei hipertensiuni de varsta si a cardiopatiei ischemice de care domnul Iliescu stie ca sufe