Episodul final al celebrului serial cinematografic abunda in aluzii stravezii la adresa "imperiului Bush" Cu mult timp in urma, intr-o galaxie aflata la mari, mari departari"... Cine nu isi aduce aminte de cuvintele care, cu 28 de ani in urma, precedau primele imagini ale celui mai faimos serial cinematografic din istorie? Dupa scurgerea a aproape trei decenii, la Cannes, serialul a luat sfarsit prin prezentarea in avanpremiera a episodului final, al saselea, Razbunarea lui Sith, asteptat cu un enorm interes. Devenit un adevarat fenomen, care a fascinat generatii intregi de spectatori, Razboiul Stelelor s-a transformat intr-o aface- re fabuloasa, incasarile la box-office ale primelor cinci episoade ridicandu-se la cifra astronomica de 3,4 miliarde de dolari, in vreme ce vanzarea produselor derivate - de la figurine, machete-jucarii ale navelor spatiale, "sabii electronice" pana la stilouri, insigne, tricouri, lenjerie de pat, jocuri video - depaseste 9 miliarde de dolari, fara a mai pune la socoteala cifrele de afaceri reprezentand desfacerea de casete si DVD-uri.
Paralele neasteptate cu razboiul din Vietnam si cel din Irak
Realizatorul George Lucas, care este si producatorul si scenaristul intregului ciclu, a rezervat publicului o surpriza de proportii, recunoscand, la Festivalul de la Cannes, ca episodul-cheie, Razbunarea lui Sith, poate fi considerat ca o parabola cu adresa directa la actuala politica americana: "Republica galactica are de facut fata atacului unor forte din afara... democratia este in pericol, iar cel aflat la carma republicii atata si speculeaza isteria locuitorilor. Nimeni nu stie daca adevarata primejdie o reprezinta insurgentii ori liderul insusi al republicii", rezuma el subiectul filmului. Cand a conceput primele parti, afirma Lucas, s-a gandit la razboiul din Vietnam si la fostul presedinte Nixon, intentionand sa examin