„De ce aducem pompe din Ungaria, cand avem noi, aici, in Romania, pompele noastre?!", hodorogea, cu vocea lui de patefon nereconditionat, Ghita Funar, acum o saptamana, cand toata tara era cu ochii pe hectarele de apa care inecau Banatul.
Parea un semnal izolat, un reziduu al discursurilor xenofobe care au otravit atata vreme relatiile interetnice in Romania postcomunista. „Afara cu ungurii din tara!". „Sa fie multumiti ca-i suportam in tara noastra".
„Ungurii sa fie deportati!" Strigaturi veninoase, injuraturi porcoase asaltau site-ul ziarului Gandul ieri dimineata, dupa publicarea articolului despre disputele politice pe tema Legii minoritatilor.
Citindu-le, un fior de gheata iti alearga pe spate, aducandu-ti in creier imaginile cumplite din martie ’90, cand ciomegele loveau sec cand in capete de roman, cand in crestetul maghiarilor. In martie ’90, Romania de-abia iesise taras din intunericul comunist. In mai 2005, Romania e gata sa topaie peste pragul Uniunii Europene.
Chiar nici o diferenta?
Legea minoritatilor pare sa fie nu doar scanteia care aprinde din nou fitilul unui butoi cu pulbere cam expirata, dar si piatra de incercare a majoritatii parlamentare. Dupa ce solutia imorala PUR a fost conservata, se parea ca linistea a coborat peste Palatul Victoria.
Presedintele Basescu o lasase si el mai moale cu anticipatele, cu dizolvarea cabinetului. Iata ca surpriza vine de unde se asteptau mai putin Aliatii: dinspre UDMR, care, la 5 luni dupa ce s-a reinstalat la guvernare, dezgroapa laleaua razboiului.
Solicitarea maghiarilor e simpla si rece, ca de obicei: ori se include si Legea minoritatilor nationale in pachetul pentru care Guvernul isi asuma raspunderea in fata Parlamentului, ori UDMR se mai gandeste daca sustine coalitia.
Pretentiile maghiarilor sunt cu atat mai greu
