In lunile de primavara, aprilie-iunie 2005, se implinesc 15 ani de la cea mai mare demonstratie postcomunista din Romania. Manifestatia-maraton initiata de studentimea bucuresteana s-a intins pe o durata de aproape 4 luni si s-a sfarsit intr-o sangeroasa mineriada in noaptea de 13 spre 14 iunie 1990. Despre toate acestea, dar si despre experienta dizidentei in anii comunismului, am purtat o discutie inegala cu Doina Cornea, "Golanul numarul 1 al Romaniei".
Cum era in acele zile, dupa revolutie, cand ati simtit ca se apropie un alt pericol, cel "neocomunist"?
Eram impartita intre Bucuresti - Piata Universitatii si Cluj, si calatoriile mele in strainatate. In acea perioada sustineam in fata diferitilor lideri de partid sau parlamentari europeni cauza Pietei Universitatii. Ca urmare a interventiilor mele au si venit la Bucuresti multi demnitari din afara.
Filmul lui Stere Gulea surprinde foarte bine, mi se pare, atmosfera din Piata
Pana acum n-am zis nimic, dar... Stere Gulea face ca toti oamenii, adica nu prezinta decat ceea ce crede el ca este interesant. Or, eu, in acea perioada, in care s-a filmat pelicula, nu eram la Bucuresti. Eu apar asa, in treacat, parca n-as fi existat. Dar acesta nu este un motiv de amaraciune, este o realitate pe care nu trebuie s-o ignoram, zic eu. Cred totusi ca tinerii din Piata au avut un crez al lor, de care Stere Gulea nu a tinut cont.
Care a fost acest crez?
Tinerii au facut niste diplome de "golani de onoare", pe care le-au numerotat in ordinea preferintelor. Diploma cu numarul 1 mi-au dat-o mie. Iar pe mine m-a bucurat aceasta distinctie cel mai mult, dintre toate pe care le-am primit. Priviti: "Primeste titlul de golan de onoare, pentru lupta impotriva comunismului si a oricarei forme de totalitarism". De curand mi-a fost trimisa din Franta o carte de-a mea, aparuta acolo, despre Piat
