Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Cod al muncii debusoleaza patronatele si sindicatele

Publicat in Curierul, miercuri 18 mai 2005 ·

Bogdan Hossu, presedintele Cartel Alfa: Comisia tehnica a terminat negocierile.

Stefan Varfalvi, prim-vicepresedintele UGIR: Intre sindicate si patronate mai exista divergente

Patronatele si sindicatele au confirmat oarecum cu jumatate de gura ca negocierile pe marginea principiilor noului Cod al muncii au fost finalizate. Asta dupa ce, la sfarsitul saptamanii trecute, Ministerul Muncii a anuntat ca partenerii sociali au ajuns la un punct de vedere comun si ca este posibil ca proiectul de modificare a legislatiei muncii sa fie supus dezbaterii Parlamentului luna viitoare.

"Nu s-a terminat nimic. Negocierile pe Codul muncii nu au fost finalizate nici macar in mare parte. Comisia tehnica lucreaza", ne-a spus, ieri, liderul Blocului National Sindical (BNS), Dumitru Costin. In contradictie cu afirmatia lui Costin a parut a fi Bogdan Hossu, presedintele Cartel Alfa, care ne-a declarat ca, recent, comisia care s-a constituit in cadrul Consiliului Economic si Social (CES) a finalizat discutiile. "Acum trebuie reunita partea politica pentru a analiza concluziile la care am ajuns noi, partenerii sociali. Am inteles ca saptamana aceasta va exista o prima intalnire la nivel de decizie politica. Ministerul Muncii, in numele Guvernului, trebuie sa spuna daca e de acord. Cu toate ca pe parcursul negocierilor din cadrul CES am intampinat situatii divergente, punct cu punct au fost analizate toate problemele care ar putea sta in calea finalizarii negocierilor", a spus Hossu. Potrivit ministrului Muncii, Gheorghe Barbu, care da impresia ca stie ce se discuta la CES, forma finala a proiectului urmeaza sa fie aprobata de conducerile confederatiilor sindicale si patronale, la inceputul saptamanii viitoare. "De saptamana viitoare, speram noi, urmeaza formularea articolelor, impreuna cu partenerii sociali. Vor fi utilizate si recomandarile formulate de Orga

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Șefa diplomaţiei europene: Termenul de 50 de zile dat de Donald Trump Rusiei înaintea sancţiunilor „este foarte lung”

Adevarul acum 3 ore
Șefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, consideră că termenul de 50 de zile dat Rusiei de preşedintele american Donald Trump înaintea unor eventuale sancţiuni reprezintă o durată „foarte lungă”, în timp ce „civili inocenţi mor în fiecare zi”.

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 8 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 5 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°