Mi s-a spus de multe ori că articolele mele de atitudine conţin abateri de la "corectitudinea politică". Am mai primit şi telefoane supărate de la persoane care m-au ameninţat că mă dau în judecată. Dacă pun la socoteală răspunsurile din presă şi cele care-mi vin prin poşta electronică nu prea stau bine cu acest tip de corectitudine. Asta din punctul de vedere al celor care nu găsesc alte contraargumente la ceea ce scriu eu. Sau al celor pe care îi supără cum întrebuinţez limba română. Mi s-a reproşat, de pildă, că folosesc cuvîntul "ţigan" cu intenţii peiorative. O doamnă, altfel bine intenţionată, mi-a scris un e-mail prin care încerca să-mi demonstreze că aş avea în subconştient resentimente faşă de etnia romă, deoarece "pe faţă" am o atitudine căreia nu i se poate obiecta decît "o ironie subsidiară". I-am răspuns doamnei, politicos, că e posibil să-mi atribuie resentimente pe care ea le are. Altcineva mi-a telefonat să-mi spună că îmi bat joc de doctrinele de stînga şi de reprezentanţii lor, ceea ce consideră impardonabil. Scrisesem atunci un articol în care mă întrebam cum a devenit PDSR un partid cu o istorie de peste un secol de social-democraţie, doar pentru că fuzionează cu un PSD istoric, din care mai rămăseseră doar numele şi apartenenţa la Internaţionala Socialistă. La o săptămînă după apariţia acelui articol, regretatul Sergiu Cunescu a dezavuat public operaţuinea realizată de Alexandru Athanasiu.

Mi s-a mai întîmplat să fiu turnat la directorul revistei, care n-a dat curs mesajelor prin care i se aduceau la cunoştinţă tot soiul de grave deformări sau mistificări ale adevărului pe care le-aş fi comis. Mi s-a întîmplat să fiu atacat şi la persoană, pe un site, de la adăpostul anonimatului. Cu ocazia aceea am descoperit că atacurilor anonime nu le poţi răspunde, fiindcă e ca şi cum ai vorbi singur.

N-aş fi scris toate astea dacă, mai no