Este în genere cunoscută proasta calitate a traducerii din broşurile de propagandă religioasă a unor culte neoprotestante; în prezent, în afara formei tipărite, această categorie de texte există şi în pagini de pe Internet (cele cîteva exemple pe care le discut în continuare provin de pe site-ul crestinul.ro). E probabil ca pentru aceste texte să se fi folosit la început traducători neprofesionişti, poate români stabiliţi de mult timp în Statele Unite. Se poate să fi fost la mijloc graba adaptării sau convingerea că doar conţinutul mesajului contează, indiferent de forma exprimării - cert e că textele abundă în formulări imposibile în română, contraproductive din punctul de vedere al persuasiunii. Cu timpul, lucrurile par să se fi îndreptat oarecum: traducerile actuale mi se par mai acceptabile decît cele care circulau cu un deceniu în urmă, ceea ce dovedeşte, oricum, intenţia apropierii lingvistice de interlocutor. De fapt, prin textele în cauză se constituie, în momentul de faţă, o subvariantă a limbajului religios românesc. Acesta cuprinde, cu diferenţe semnificative, stilul religios ortodox (cu siguranţă cel mai conservator, arhaizant, conţinînd numeroase slavonisme şi grecisme), cel catolic (clar neologistic, abundînd în împrumuturi latino-romane), greco-catolic şi protestant (pentru a nu vorbi decît de limbajele creştine). Textele traduse de baptişti, penticostali sau adventişti se caracterizează printr-un limbaj şocant de modern, dar şi, din păcate, prin excesul de calcuri din engleza americană, prin numeroase erori de sintaxă şi stîngăcii de exprimare. Totuşi, cîteva eşantioane recente de pe Internet par să indice o uşoară schimbare: limbajul a devenit mai arhaizant, mai tradiţional, poate şi din nevoia de a nu-l speria pe potenţialul prozelit printr-un stil pe care acesta nici nu l-ar putea percepe ca aparţinînd domeniului religios. Adaptarea stilistic