Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Giubernea anchetat pentru doua mii de dolari americani

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 18 mai 2005 ·

•Mihai Giubernea este suspectat ca a incasat 64 de milioane lei de pe un card cu descoperire de cont •Municipalitatea vrea sa recupereze de la Giubernea si cele 34 de miliarde lei, cat reprezinta pierderea firmei pe anul 2003

Mihai Giubernea, fostul director de la SC Autobuzul SA, a intrat in atentia Serviciului de Combatere a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Iasi. Mihai Giubernea este suspectat ca a incasat 64 de milioane lei de pe un card cu descoperire de cont, suma pentru care a garantat societatea comerciala Autobuzul SA. Potrivit declaratiilor lui Maricel Gherca, actualul director al unitatii iesene de transport auto, Giubernea nu a returnat nici pana in prezent acesti bani. "Banii au fost luati de la Banca Comerciala Romana, chiar dupa ce a fost demis. Atunci am avut scandal cu cei de la banca. Oricum, suma respectiva va fi recuperata, chiar prin executare silita", a declarat Maricel Gherca. Mihai Giubernea mai este cercetat si pentru modul in care a administrat SC Autobuzul SA. In perioada in care a fost director, acesta a incheiat doua contracte de leasing pentru achizitia a 50 de microbuze. Deoarece contractele au fost intermediate de omul de afaceri Sorin Varlan, prin SC Bursa Moldovei SA, ratele lunare pentru fiecare microbuz au ajuns la 1.520 Euro. Aceasta situatie care a provocat pierderi masive unitatii municipale de transport auto a continuat pana in luna octombrie a anului trecut, cand, prin eliminarea intermediarului, Regia Autonoma de Transport Public (RATP) a preluat direct contractele de leasing pentru cele 50 de microbuze Iveco. Rata de leasing a fost redusa la 942 Euro, in aceasta suma fiind cuprinse atat dobanda, cat si asigurarea CASCO. In prezent, pentru a putea exploata cele 50 de microbuze, SC Autobuzul SA plateste lunar catre RATP o chirie de 10 Euro pentru fiecare dintre ele. SC Autobuzul SA a t

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 57 minute
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 16 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 16 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 30 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°