O coaliţie preponderent familială (Brădăţan, Brădăţan şi Suceavă) mă denunţă preşedintelui României pentru îndrăzneala de-a fi ironizat elucubraţiile susţinute de unii juni "political correct". Era vorba de un pamflet în care-i luam în tărbacă pe "anti-elitiştii" români de ultimă oră, profund nefericiţi că nu-i bagă nimeni în seamă. Dacă mi-ar fi răspuns printr-un articol, printr-un studiu, sau ce s-or fi pricepând să scrie, totul ar fi fost în regulă: eu mi-am exprimat un punct de vedere, ei altul - şi cu asta basta: eventualii cititori ar fi decis cine are dreptate şi cine se acoperă de ridicol. Ei bine, nu: inşii ce semnează uniform cu titlul de "dr." aleg calea recursului administrativ, adresându-se direct lui Traian Băsescu, pe care-l somează să mă demită din vice-preşedinţia Institutului Cultural Român.

Mentalitatea de ciocoi ajunşi, care de la înălţimea supraputerii politice şi militare (la edificarea căreia n-au nici un merit, de altfel!) privesc cu scârbă absolută spre instituţiile româneşti, nu e nouă. Noi sunt doar măştile. A-l reduce pe preşedintele României la măruntul rol de executant al unor ukazuri aberante arată orice, în afară de un minim respect pentru acel preşedinte. Nu puteam spera la o mai eclatantă confirmare a bănuielilor pe care mi le exprimam în articolul incriminat. Resentimentul, invidia, revanşa au devenit idealurilor multor indivizi (doctori sau nedoctori) ce cred că dacă ţin un pix în mână chiar ştiu să şi scrie.

Că unii dintre ei mint cu neruşinare, de la obraz, mă aşteptam. Dar nu mă aşteptam să mintă atât de prosteşte. Adică să falsifice cuvinte şi expresii şi să pună în gura celui pe care l-ar dori exterminat idei ce există doar în mintea lor.

Delaţiunea cadriştilor româno-americani începe pompos: "Suntem un grup de profesori şi cercetători de origine română angajaţi la mai multe universiăţi nord-americane