Dumitru Ungureanu nu scrie chiar rău, dar nici nu convinge. Prozele lui nu istorisesc cine ştie ce întâmplări deosebite, necum să vizeze vreo semnificaţie secundă, şi nici nu propun vreo aventură scripturală, la nivel de stil sau de metadiscurs, suficientă sieşi. Dumitru Ungureanu scrie ca mulţi alţi prozatori care nu te plictisesc, dar nici nu au prea multe de spus. Puţinele lucruri care se întâmplă în prozele sale au respiraţie scurtă, sunt banale, dar nu în sensul unui banal recuperat şi resemnificat, ci pur şi simplu neinteresante literar.

Dacă prozele din Tunul filozoafei sunt cu adevărat autobiografice aşa cum o indică mărcile textuale, atunci lucrurile sunt şi mai triste, căci subiectul literaturii lui Dumitru Ungureanu se reduce la aproape o singură temă: adulterul. Majoritatea povestirilor au în centru relaţia sexuală ascunsă dintre un bărbat (misogin) şi o femeie (uşuratică, chiar nimfomană). Uneori chiar îl regreţi pe Breban cu discursurile lui complicate. De pildă, în Stormy Monday Blues o anume Domniţa, despre care se vorbeşte că ar fi veşnic nesatisfăcută, este atracţia mai tuturor bărbaţilor dintr-o localitate de provincie, în Urma calului pe luncă femeia e mult prea nesătulă pentru a nu fi zoofilă, în Paulina bărbatul îşi înşală soţia fără fasoane cu o femeie mai bătrână decât el şi doar pentru că aceasta nu are nici o pretenţie, în Rusian Woman amanta e o rusoaică ce face bişniţă în piaţă, în Iubita mea iubea ruseşte bărbatul îşi părăseşte temporar logodnica pentru un mai vechi amor, în Amanta anului 2000 petrecerea de revelion este un bun prilej de agăţat alte femei... Schemele epice se repetă de fiecare dată cu minime variaţii: soţia apare în povestire doar ca referinţă pentru starea civilă a bărbatului viril şi egocentric, cu o psihologie elementară, care nu îşi face nici un proces de conştiinţă, un "ţăran" care, de fapt, dispreţuieşte