Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Societatile pe actiuni trebuie sa reduca sau sa majoreze capitalul social

Publicat in Curierul, miercuri 18 mai 2005 ·

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a analizat si identificat, in decembrie 2004, implicatiile pe care aplicarea Legii nr. 348/2004, privind denominarea monedei nationale, le va avea asupra pietei de capital, preciza institutia in urma cu aproximativ doua luni. Drept urmare, CNVM a trimis cateva "propuneri cu caracter tehnic" initiatorului Ordonantei 5/2005 pentru modificarea Legii 348/2004.

Printre aceste propuneri se regaseste urmatorul paragraf: "Pana la data de 30 iunie 2005, societatile comerciale pe actiuni si in comandita pe actiuni vor hotari denominarea valorii nominale a actiunilor, astfel incat noua valoare sa fie multiplu de 100, si majorarea sau reducerea corespunzatoare a capitalului social". Formularea a starnit, initial, confuzie in randul agentilor economici. "Curierul national" a primit, la redactie, explicatia acestei reglementari: "Incepand cu data de 01.07.2005, intra in vigoare Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei nationale. In conformitate cu prevederile acestei legi, unitatea monetara nationala va fi leul nou, divizat in 100 de bani.

Valoarea nominala a unei actiuni emise de catre societatile comerciale inscrise in Anexa care face parte integranta din prezenta ordonanta nu este multiplu de 100, astfel incat dupa data de 01.07.2005 aceasta valoare nu va fi multiplu de un ban nou. Este necesara protejarea tuturor actionarilor si derularea in bune conditii a unor eventuale majorari ale capitalului social realizate ulterior datei de 01.07.2005".

Actionarii nu vor fi afectati de aceasta masura

Cu alte cuvinte, o mare parte a societatilor pe actiuni nu au valoarea nominala a actiunilor multiplu de 100 (spre exemplu, 1060,13 lei). CNVM nu face decat sa oblige aceste societati sa reduca sau sa majoreze capitalul social, astfel incat valoarea actiunilor sa fie multiplu de un ban nou, pentru a

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea va fi eliberată din penitenciar

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, va fi eliberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare, ea decis joi Tribunalul Prahova, potrivit Antena3 CNN. Decizia instanț

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum 18 minute
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 3 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum o ora
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum o ora
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 4 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Un fost medaliat olimpic a murit după ce a fost lovit de fulger, în timpul unei excursii

HotNews acum 2 ore
Norevgianul Audun Groenvold, medaliat olimpic cu bronz la JO 2010 de la Vancouver, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia, potrivit CNN. „Cu mare tristeţe am primit vestea decesului

Vremea

București
acum

30°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

15°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°