E nevoie de multă "tehnică" literară ca să nimereşti, într-un dialog dintr-o carte, tonul unei discuţii obişnuite purtate pe stradă. E cu atît mai greu cînd "personajele" sînt şi nu prea, cu o expresie cîndva la modă, oameni ca noi. O călătorie firească, în genul unei "excursii" la ţară, în lumile "diferiţilor", face Ruxandra Cesereanu, împreună cu studenţii ei clujeni de la Facultatea de Jurnalistică. Poveştile, ascultate şi scrise pe parcurs, s-au adunat într-o carte, A doua Curte a Miracolelor (fiindcă a existat şi o primă curte a miracolelor sau, mai bine spus, am "dibuit" fărîme, cioburi şi aşchii din ea), de curînd apărută la editura Tritonic.

Prefaţa conducătoarei de expediţie, dacă o putem numi aşa, e şi un fel de avant-propos al receptării critice. Toţi studenţii care au colaborat, în feluri diferite şi prelucrînd experienţe diferite, la alcătuirea volumului, au parte de cîte o caracterizare succintă şi sugestivă, a lor şi a reportajelor - proze scurte: "Octavian Coman realizează un reportaj captivant, în care un fost copil al străzii, matur acum, îi este călăuză printr-un Bucureşti halucinatoriu." Sau: "Georgiana Maria scrie tot despre nevăzători, ca să se verifice pe sine şi să-şi descarce spaimele de odinioară. Reportajul ei poate fi de aceea considerat un auto-exorcism. Cinismul verde-crud dar şi autoironic al Geaninei Sălăgean, căreia nu îi plac bătrînii şi bolnavii, poate fi şocant." Aşadar, hic sunt leones! Cititorul se cuvine să fie pregătit.

Prima "scenă" se joacă pe stradă. E cea mai întinsă din volum, în opt "acte", regizate diferit, dar cam cu aceiaşi actori: ăia. Sînt oameni din altă lume, deschisă şi expusă, la prima vedere, dar care şi-a "rafinat", de-o vreme încoace, strategiile evitării, ale ţinerii la distanţă. Ca să-i cunoşti (oarecum), trebuie să simulezi "felul" lor. E ceea ce încearcă, depăşind dificultăţile de "proce