- Romanul Răul pare izolat în opera dumneavoastră. După ce l-am citit, în franceză, în urmă cu câţiva ani, am fost curios să ştiu ce alte cărţi aţi scris. Şi am înţeles că notorietatea dumneavoastră literară în Suedia (dar şi în Germania) este datorată mai cu seamă unui ciclu de romane medievale dedicate Cruciadelor şi unei serii de romane poliţiste care îl au în centrul lor pe agentul Coq Rouge. Ca cititor al Răului, v-am regăsit astfel - o mărturisesc deschis - într-un punct neaşteptat, care nu era anunţat nicicum de logica literară a unui roman grav, ancorat în cea mai acută realitate. Cum explicaţi acest "salt literar" care poate surprinde?

- Răul este, la un prim nivel de lectură, un roman autobiografic, o relatare destul de precisă a propriei mele experienţe de copilărie, cu un tată vitreg sadic şi, pe deasupra, a celor doi ani petrecuţi în cel mai îngrozitor internat şcolar. În acest sens, romanul diferă fireşte de orice altă naraţiune ulterioară despre agenţi secreţi, cavaleri cruciaţi şi oameni de afaceri veroşi sau altele. Am fost încredinţat întotdeauna că eu sunt deţinătorul unei experienţe unice, al unei poveşti pe care nici un alt scriitor nu ar fi putut să o spună. Dar mi-am dat seama la fel de bine că şansa de a scrie o astfel de poveste n-o ai decât o dată, aşa încât, scriind-o, nu am vrut să o expediez pur şi simplu. De fapt, nu acesta a fost primul meu roman, cum au crezut mulţi, ci cel de-al treilea. În orice caz, când am scris Răul, am petrecut mulţi ani gândindu-mă ce alt conţinut ar trebui să aibă povestea asta în afară de amănuntele naturaliste inerente. Până la urmă, am ajuns la concluzia că ar trebui să scriu o trilogie despre ce înseamnă a rezista. Prima parte s-ar fi referit la felul în care se naşte o mişcare de rezistenţă, a doua parte (care a devenit mai curând o piesă de teatru tv decât un roman) ar fi vorbit despre m