Primaria a tiparit un album de doar 16 pagini, intr-un tiraj de 1.750 de numere, cu un pret uluitor: aproape 500.000 lei bucata. Albume similare tiparite la CJ sau in alte judete au preturi, per pagina, de pina la opt ori mai mici. O posibila explicatie a pretului: firma care a editat albumul este a finului primarului Nichita, Gabriel Popa. Acelasi care apare si la firmele care au facut afaceri de miliarde cu RAJAC, cu profit de 900%, cind Nichita era director acolo. Ciudat: de fiecare data, si la RAJAC si la Primarie, firma concurenta si mereu perdanta, probabil pe post de mina moarta, era aceeasi: Miredo SRL. Reporterii nostri s-au dat clienti si au vrut sa tipareasca ceva aici. Surpriza mare, insa: "Nu avem asa ceva in obiectul de activitate. Noi importam scule", ni s-a raspuns. Nichita arunca totul in circa directorului executiv. Finul si-a urmat nasul. Adica, de la RAJAC s-a mutat la Primarie. Actiunea nu a avut loc imediat, ci in timp. Intre anii 2000 si 2003, omul de afaceri Gabriel Popa a derulat afaceri de zeci de miliarde lei cu RAJAC. In momentul in care nasul Gheorghe Nichita a plecat la Primarie, fiind numit primar interimar, Popa a aparut si el printre clientii municipalitatii. Astfel, in mai 2004, Laser Co, una din firmele finului primarului, a incheiat relatii contractuale cu Primaria. Concret, cu Nichita primar, Gabriel Popa a cistigat o selectie de oferte in valoare de 840 milioane lei, cu TVA inclus, pentru tiparirea unui album de prezentare a Iasului. Realizat in conditii grafice de exceptie, ceea ce s-a dorit a fi o carte de vizita pentru oras ridica mai multe semne de intrebare. Costul unui album realizat de Laser Co a fost de 480.000 lei, in conditiile in care in librarii se gasesc albume asemanatoare la preturi mult mai mici. Ciudat: odata cu trecerea lui Popa cu afacerile la Primarie, mergind dupa Nichita, si un contracanditat mereu perdant d