Alegerile anticipate si restructurarea, fraudarea alegerilor, dinamica intregii coalitii si locul PC/PUR in arhitectura guvernamentala, ambiguitatile doctrinare si tentatia populara, dosarele fostei Securitati, coruptia endemica, rapirea celor trei jurnalisti la Bagdad, reforma institutiilor si, mai ales, a justitiei au fost aduse in atentia publicului prin vocea presedintelui.
Bilantul primei etape a guvernarii se apropie. Cele sase luni revendicate de noii guvernanti pentru a dovedi competenta, buna-credinta si, mai ales, coerenta se implinesc intr-o luna. Spre deosebire de celelalte cicluri guvernamentale, examenul se va concentra, de data aceasta, mai mult asupra activitatii prezidentiale.
Daca, in 2001 sau in 1997, intr-o oarecare masura si in 1993, analiza primei etape de guvernare se concentra pe activitatea guvernului, acum presedintele va face, in primul rind, obiectul analizelor si va suporta consecintele.
Interpretarea semiprezidentiala a atributiilor presedintelui de catre Ion Iliescu sau Emil Constantinescu permitea retragerea tactica, chiar daca nu neaparat profitabila politic, a sefului statului din zona mult prea vizibila a guvernarii.
Expunerea politica a presedintelui, semn al anuntatei, dar inca nerealizatei prezidentializari a regimului politic, este excesiva. Ea este rezultatul implicarii, voite sau nu, intr-o serie de actiuni cu grad mare de vizibilitate. De modul in care aceste intreprinderi vor fi apreciate depinde stabilitatea viitoare a guvernarii.
Coresponsabilitatea presedintelui in privinta guvernarii provine din rolul decisiv al acestuia in formarea guvernului. Dar noua practica a mandatului prezidential, anuntata in campania electorala, este inca inconsistenta. Specifica executivului bicefal, relatia neclara dintre presedinte si primul-ministru accentueaza nota de improvizatie.
