- Editorial - nr. 97 / 19 Mai, 2005 La inceputul anilor '90 s-a facut mult tam-tam pe marginea trecerii cat mai onorabile a avutiei statului in mainile cetatenilor sai eliberati de comunism. Zestrea era, intr-adevar, destul de mare, tentatiile, de asemenea, iar pana ce oficialitatile au cazut de acord asupra procedurii (vezi cupoanele si cuponiada etc.) altii, mai sprintari, au luat-o pe cont propriu, "crestineste", intrand cu bocancii, fara nici un scrupule, in aceasta mostenire, creata de un popor osandit, pe care au hacuit-o si si-au insusit-o ca hienele. Cu toate legile emise in acest scop, practic, n-a existat decat o redistribuire formala si superficiala a avutiei nationale. Dovada, la ora actuala, numarul cetatenilor care mai primesc ceva dividende de pe urma actiunilor investite la anumite societati comerciale este infim. In realitate, cea mai mare parte a ei a fost jefuita ca la drumul mare, iar mai trist este faptul ca pentru consfintirea furtului s-au ticluit legi anume, evident strambe si inechitabile, care i-au facut, din start, pe unii bogati, iar pe cei multi saraci. Daca ar fi luate la bani marunti toate privatizarile care s-au facut atunci si acum, nu credem ca mai mult de 5-10 procente din acestea ar trece testul corectitudinii. Forma cea mai cunoscuta a tehnicii insusirii zestrei industriale, agricole si edilitare a tarii era falimentarea, pentru a putea fi apoi cumparata pe nimic. Aceasta a fost adevarata politica in domeniul economic a tuturor guvernelor care s-au perindat la conducerea tarii de 15 ani incoace, incepand cu Guvernul Roman. In felul acesta, economia romaneasca a fost adusa la conditia de "mormane de fier vechi" oferite pe gratis lor si clientelei lor politice, care, intamplator sau nu, au putut fi nisteindivizi care n-au avut nici in clin nici in maneca cu afacerile, unii dintre ei chiar niste visatori boemi sau hoti sadea. Aces