Inainte de 2001, Uzbekistan, Turkmenistan, Kazahstan, Kirgizstan si Tadjikistan erau tari aflate intr-un colt uitat de lume. Liderii si regimurile lor abia daca s-au schimbat dupa destramarea URSS, refuzind sa implementeze reformele de care ar fi avut disperata nevoie. Statele Unite si Europa aveau prea putine beneficii pentru a sprijini modificarile democratice in regiune. In schimb, Pentagonul a stabilit relatii strinse cu Uzbekistanul, finantind si antrenind armata uzbeca pentru a lupta contra extremistilor islamisti.
Au urmat CIA si MI6, contribuind si ele la antrenarea si reorganizarea serviciilor de securitate uzbece, notorii pentru torturile aplicate detinutilor. Dupa septembrie 2001, SUA au inchiriat baze militare in Uzbekistan, aceasta tara devenind una dintre cele zece state in care CIA ?a transferat? zeci de suspecti al-Qaida, stiind foarte bine ca vor fi supusi la violente in timpul interogatoriilor.
Democratie reprimata
Diplomati americani si britanici au luptat in van cu armatele si serviciile secrete nationale, cerindu-le sa promoveze democratia in Asia centrala. Rasturnarea, luna trecuta, a presedintelui Askar Akaiev din Kirgizstanul vecin a reprezentat o prima ruptura in represiunea sistematica din Asia centrala. Revolutia ucraineana si kirgiza ar fi trebuit sa dea un semnal de trezire pentru Occident.
In orice caz, Karimov cunostea foarte bine implicatiile celor doua revolutii. Anul trecut, el a inceput sa interzica organizatiilor neguvernamentale occidentale sa mai opereze in Uzbekistan, fara prea mari proteste dinspre Vest. La finele lunii ianuarie 2005, Karimov a emis un avertisment catre ambasadorii occidentali din Taskent, potrivit caruia va folosi ?forta necesara? pentru a linisti orice framintare democratica in Uzbekistan. Nici in acest caz nu a existat vreo schimbare politica semnificativa la Washington
