Piaţa imobiliară mureşeană a intrat într-o nouă etapă. Cele mai importante agenţii imobiliare din judeţ au decis să se grupeze într-o asociaţie, care să le reprezinte interesele şi să ofere o credibilitate sporită celor care oferă acest tip de servicii. Noua structură va duce la o mai bună reglementare a pieţei. Unul dintre documentele de bază este un cod etic al agenţilor imobiliari.
Cele mai importante agenţii imobiliare din judeţ au anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă la care a participat şi prefectul Ciprian Dobre, înfiinţarea Asociaţiei Agenţiilor Imobiliare din judeţul Mureş (AAIM).
Domeniul imobiliar reprezintă dintre cele mai dinamice pieţe din România, astfel încât şi cei care prestează acest gen de servicii în judeţul Mureş au considerat că o asociere i-ar avantaja, favorizând trecerea pieţei mureşene la o formă superioară de organizare.
În actuala formulă, AAIM este condusă de un consiliu director format din Mircea Prozan director Proviva, Octavia Ispas, director Euro Imobil şi Mihai Socol, director Real Expert. Din cele 41 de agenţii imobiliare existente la nivelul judeţului, 23 deja s-au înscris deja în asociaţie, iar actuala conducere şi-a exprimat convingerea că numărul membrilor va creşte în timp.
Asociaţia va întocmi un cod etic, iar dacă unul din membri îl va încălca, va fi supus judecăţii unei Comisii de Disciplină. Această măsură vine în ideea certificării membrilor pentru a putea face distincţia între o agenţie imobiliară şi şarlatanii de pe piaţa imobiliară.
Taxa de înscriere este de 2,5 milioane lei pentru membrii fondatori şi 5 milioane pentru cei care se înscriu ulterior, iar cotizaţia este de 350.000 lei pe lună, bani care vor asigura funcţionarea asociaţiei.
În opinia lui Mihai Socol, “rolul asociaţiei este acela de a reglementa piaţa imobiliară, o reglementare care se va face în timp, ş