Este parerea mea si, pe zi ce trece, citind ziar dupa ziar, observind mersul lucrurilor si inregistrind, direct-„informal“ sau oficial, diversele reactii (instigate) ale opiniei publice si, mai ales, pe cele ale scriitorilor-membri ai Uniunii Scriitorilor, imi dau seama de asteptarile tuturor si de ceea ce se va intimpla la Conferinta ce va avea loc pe 17 iunie: nu se va intimpla, nici de data aceasta, nimic, realitatile de fapt vor iesi cu atit mai bine consolidate. Dupa ce a fost zgiltiit nitel tocmai pentru a fi trezit cu mai multa vigoare la viata, ritualul isi va urma neabatut cursul.

In loc sa fie provocat din interior si in mod explicit, analitic, pe fata, „cutremurul“ parasutat si prelungit din afara a fost evacuat, consumat in preparative, si nu va face decit sa reaseze si mai temeinic realitatile confuze ale Uniunii pe aceleasi temelii subrede, subrezite. Focalizat pe o persoana, el exclude din cadru realitati fundamentale. Linsat mediatic pentru complicitati inca nelamurite din trecutul indepartat, Eugen Uricaru si-a dat demisia, si cu asta totul pare a se fi incheiat.

Cind de-abia acum ar trebui sa inceapa. Caci analizat, evaluat, „expertizat“ si „auditat“ ar trebui sa fie, in primul rind, pentru a vindeca Uniunea, trecutul imediat, recent al Uniunii, cu eventualele sale complicitati contemporane.

Printre scriitori circula de mult zvonul ca actuala (de multi ani) echipa de functionari nescriitori care administreaza fondurile Uniunii si-ar fi minjit, unii dintre ei, labele cu miere. Ca ar fi existat anumite deturnari de fonduri. Si ca anumiti membri ai echipei alese, dintre scriitori, pentru a le conduce Uniunea, n-ar fi deloc straini, ba chiar dimpotriva, de toate acestea.

Despre actuala stare material-uman-financiara, „obiectiva“ pentru ca activ „subiectiva“, a Uniunii ar trebui sa dezbatem la Conferinta, si oricine