Ecaterina Teodoroiu, Haiducii, Ciulinii Baraganului sunt filmele copilariei si tineretii noastre. Dinu Cocea, regizorul acestor "bestseller-uri", a avut o viata ca in filme. de VERONICA GUZUN VIATA MEA E UN ROMAN de PERSEVERENTA. Pana a face primul film, lui Dinu Cocea i-au fost refuzate 10 scenarii Daca ar fi sa-i povestim viata intr-o fraza, atunci aceasta ar suna astfel: Dinu Cocea, nascut in coasta Bucurestiului, din parinti moldoveni, cu sange de makedon si temperament de osean, cel care reusea sa adune cate 9 milioane de spectatori la filmele sale. Insa acestea sunt doar niste etichete, care nu reusesc sa spuna prea multe despre viata unui om.
De la celalalt capat al firului se aude o voce imbatranita, dar inca puternica si bine timbrata. "Da, domnisoara! De la Jurnalul National? Asteptam telefon de la un francez care vrea sa facem impreuna un film despre Romania".
CARNAGIUL. Dinu Cocea a acceptat foarte repede sa dea interviu. "Eu scriu si o carte, am ajuns la pagina 180, in ea spun mult mai pe larg decat o sa am timp sa iti povestesc dumneata", mi-a zis el cand ne-am intalnit la o cafenea aproape de casa lui de pe Kogalniceanu. Este un barbat de varsta a treia, inalt, pe care timpul l-a ofilit cu mila.
"M-am nascut in 1929", incepe el povestea, "a fost o iarna cumplita, de a inghetat Marea Neagra. Am iesit cu ombilicul de gat, sufocat, mort gata. M-au scos cu forcepsul de am semn si acum pe burta", imi spune Dinu Cocea in timp ce trage insetat din tigara. In primii zece ani de viata a stat la Satu-Mare, apoi, o data cu inceputul razboiului, s-a mutat la Dorohoi, orasul de bastina al tatalui. De acolo au fugit de rusi spre Bucuresti, insa razboiul, ca umbra unui blestem, a ajuns si in Capitala. In 1942, fiind elev la Liceul Lazar, a fost trimis cu colegii la Gara de Nord sa-i ajute pe refugiatii basarabeni. "Era o coloana de trenuri
