- Economic - nr. 97 / 19 Mai, 2005 Mai vremea trecuta, primarul localitatii Chiheru de Jos, Emanoil Hurdugaci, ne spunea ca viata taranilor s-a ingreunat nemasurat de mult in ultimii 13-14 ani. Dintr-o fosta localitate de elita, cu rezultate economice de invidiat, Chiheru a ajuns intr-o stare jalnica, mai ales in privinta agriculturii. Pamanturile, asa cum sunt ele, bune-rele, nu mai pot fi puse sa produca. Populatia a imbatranit, iar cei ramasi nu au bani pentru a investi in fiecare noua campanie agricola. Nu in ultimul rand, lucrarile agricole si toate cele necesare au devenit inaccesibile prin scumpetea lor. - Am mai spus si repet - zice primarul - poate, undeva, cineva se va sensibiliza si va intelege ca taranul de azi nu mai poate suporta greul. Cheltuielile pentru un hectar de paioase sunt extraordinar de mari, in jur de 15 milioane de lei. Or, la o productie de grau de 3.000 de kilograme - productie foarte buna pentru terenurile noastre - socotind cu 3-4.000 lei kilogramul de grau, este clar ca nu se poate recupera cheltuiala. - Se mai seamana plante paioase in aceste conditii? - Sunt doua situatii deosebite: o categorie de oameni, foarte redusa numeric, care are mijloace tehnice si bani si care mai lucreaza 1-2-3 hectare cu grau, orz, secara; o alta categorie, desi exista pamant suficient, nu poate insamanta decat necesarul pentru consumul propriu - al familiei si al animalelor din curte. - Primarul ce exemplu da? - Nu ma consider nici batran si nici inapt pentru munca. Am un tractor si cateva utilaje specifice care-mi sunt de mare folos. Anul asta am in lucru doua hectare cu grau si unul cu porumb, si ceva pamant pentru alte cereale. Ma descurc. Dar altii nu pot lucra mai mult de 30-50 de ari, si asta-i marea noastra nemultumire, de aici si situatia de saracie a localitatii si a oamenilor. Totusi, salvarea chiherenilor vine de la… padure. - Adica ?