Cind, in campania electorala de anul trecut, i-am auzit pe liderii ADA rostind raspicat ca, o data ajunsi la putere, vor da de pamint cu sistemul ticalosit, reinstaurind dreptatea si adevarul, primul lucru la care m-am gindit a fost razboiul strimb si dureros pe care-l poarta in justitie, de mai bine de cincisprezece ani, fostii proprietari. Gata, mi-am zis, se face dreptate! Si m-am bucurat.
Nu pentru mine. Nici eu si nici familia mea nu am fost nevoiti sa induram calvarul unor procese interminabile pentru recuperarea unor bunuri confiscate de comunisti. Dar mi-a fost dat sa intilnesc, de-a lungul timpului, zeci, poate chiar sute de oameni care s-au strivit, saptamina de saptamina, de portile tribunalelor, incercind sa-si faca dreptate.
Chinul lor si nepasarea altora ne-au costat pe toti. Ma indoiesc sa existe prea multi oficiali europeni sau americani care sa nu stie bataia de joc la care sint supusi de atita amar de vreme acesti oameni. Unii dintre ei mai au putin, foarte putin de trait. Altii, s-au stins deja, fara sa vada o sentinta dreapta.
In ultimii lor ani de viata s-au tinut cu promisiunile facute, in campaniile electorale, de Constantinescu, Diaconescu, Patriciu, Ionescu-Quintus, Basescu, Tariceanu si altii ca ei. N-au asteptat nimic de la Iliescu si Nastase, dar au crezut in dreapta judecata a celor care s-au autointitulat democratii Romaniei. In 1996-2000 n-a fost sa fie.
„Eram tara de chiriasi!", rosteste stins, acum, pe post de justificare a esecului de atunci, necoptul ministru pentru Relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, finul trimis la inaintare de nasul Calin Popescu-Tariceanu sa le arate fostilor proprietari schimbarea schimbarilor Legii 10.
Ingrata misiune! Om politic in devenire fiind, tinarul Olteanu a ajuns la momentul in care, de dragul politicii si puterii, e nevoit sa inghita o b
