Era in jur de ora 22.00 si mai aveam mult de lucru. Cum butonam eu pe computer asezat la birou, o aud pe sotia mea: "Aici miroase a gaze". Locuiesc temporar cu chirie intr-o casa veche. In sufragerie exista un mare semineu care arde cu gaze.
- Cred ca din partea asta vine, a zis sotia mea si s-a dus spre teava care iese din zid si intra in peretele semineului. Un val de gaze mi s-a invartit in jurul fetei. Scarbos miros are mercaptanul asta.
- Esti sigura ca de acolo miroase?
Ea si-a rotit nasul in incapere si m-a privit contrariata:
- Acum parca miroase de peste tot!
M-am dus la teava. Pe masura ce ma apropiam de ea, mi-am dat seama ca acum mirosea din toate partile.
Am verificat tevaraia prin toata casa. Imposibil sa-mi mai dau seama, respiram gaze! Mi-am zis ca poate vine de afara. Am deschis ferestrele. Nu, afara mirosea a ploaie. Le-am lasat deschise.
Intr-un singur loc nu mirosea a gaze - in camera de la parter a mamei. L-am sunat pe proprietar. A foarte foarte mirat - mi-a spus ca niciodata in 30 de ani teava aia de la semineu n-a emanat gaze. Dar poate ca, totusi, dupa 30 de ani...
Se facuse deja 10 si jumatate. Am mutat fetita la parter, in camera mamei, iar pe cel mic l-am izolat la el in camera. Am facut rost de vreo 5-6 numere de telefon. Dar suna incontinuu ocupat la toate. O singura data a sunat si n-a raspuns nimeni, am inchis si, cand am sunat iar, era ocupat. Mirosea a gaze tare si a bataie de joc. Sotia mea a mai obtinut de la Informatii inca 4 numere. Ne-am pus amandoi pe sunat. Dupa o ora nu ne venea sa credem - toate numerele erau continuu ocupate. Ne uitam unul la altul si nu mai stiam ce sa facem. Stinseseram aproape toate luminile, opriseram toate electrocasnicele si deschiseseram toate geamurile. Era frig, eram obositi, siderati si