Comisia de Utilitati Publice a Consiliului General Bucuresti lucreaza la un proiect de restructurare si privatizare a RADET, prin parteneriat public-privat, care va fi realizat potrivit prevederilor europene in domeniu, a declarat, miercuri, Radu Dumitrescu, consilier in cadrul Comisiei.
El a facut aceste afirmatii intr-o conferinta de presa organizata de reprezentantii Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Centrale Termice (APICT).
La sfarsitul anului trecut, Consiliul General a aprobat un program de restructurare si redresare financiara a regiei bucurestene de termoficare, care prevedea reducerea personalului cu 25 la suta, de la un total de circa 6.500 de persoane.
Planul includea si prevederi pentru organizarea activitatilor regiei de termoficare in subunitati cu buget propriu, care urmau sa fie transformate ulterior in societati comerciale cu perspective de privatizare.
Aplicarea proiectului a fost amanata, iar surse din cadrul municipalitatii estimeaza ca ar putea incepe in perioada urmatoare.
Potrivit lui Dumitrescu, costurile locuitorilor din Bucuresti cu energia termica includ, in proportie de 25 la suta, pierderile inregistrate de RADET.
Reprezentantii APICT au acuzat autoritatile ca incearca sa limiteze numarul debransarilor de la sistemul centralizat de incalzire, prin solicitarea unui numar mare de acte si aprobari costisitoare, incalcand, astfel, dreptul populatiei de a opta pentru modalitatea dorita de asigurare a confortului casnic.
Comisia de Utilitati Publice a Consiliului General Bucuresti lucreaza la un proiect de restructurare si privatizare a RADET, prin parteneriat public-privat, care va fi realizat potrivit prevederilor europene in domeniu, a declarat, miercuri, Radu Dumitrescu, consilier in cadrul Comisiei.
El a facut aceste afirmatii intr-o conferinta de presa organizata de reprez