Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discursurile festive, la votarea Tratatului de aderare, nu vor "tine de foame", in 2007!

Publicat in Cuvantul Liber, vineri 20 mai 2005 ·

- Comentariu - nr. 98 / 20 Mai, 2005 Daca bulgarii au votat Tratatul de aderare la UE cu doua abtineri si un vot impotriva, nici unul dintre alesii nostri nu s-a pronuntat impotriva integrarii. Mai mult, liderii principalelor partide parlamentare din Romania s-au intrecut in sintagme, precum: "vocatia europeana", "astazi facem istorie" "ora astrala" si cate altele, multe amintindu-ne de "Nenea Iancu" si ale sale personaje. Insa, cu cateva exceptii, putini "oratori" s-au referit la faptul ca intrarea in Europa a unei Romanii nepregatite (cum, de fapt, este acum!) ar fi "un adevarat cataclism", cum a spus liderul social-democrat Mircea Geoana. Intr-adevar, ceea ce nu trebuie uitat (caci, la "gargara" suntem neintrecuti) este ca greul de-abia de acum incepe. Si nu atat pentru guvernanti si parlamentari (ori inalti functionari de prin cabinete si ministere), cat, mai ales, pentru populatie, care _ pe masura apropierii de anul 2007 _ va trebui sa faca fata tuturor cerintelor impuse (mai ales, in domeniul preturilor si al impozitarii) de statutul de viitor membru cu drepturi depline al UE. Si asta, in conditiile in care, la nici doi ani de data la care vom fi membri ai UE, Romania este tara cu cel mai redus standard de viata din regiune. GHEORGHE GIURGIU - Comentariu - nr. 98 / 20 Mai, 2005 Daca bulgarii au votat Tratatul de aderare la UE cu doua abtineri si un vot impotriva, nici unul dintre alesii nostri nu s-a pronuntat impotriva integrarii. Mai mult, liderii principalelor partide parlamentare din Romania s-au intrecut in sintagme, precum: "vocatia europeana", "astazi facem istorie" "ora astrala" si cate altele, multe amintindu-ne de "Nenea Iancu" si ale sale personaje. Insa, cu cateva exceptii, putini "oratori" s-au referit la faptul ca intrarea in Europa a unei Romanii nepregatite (cum, de fapt, este acum!) ar fi "un adevarat cataclism", cum a spus liderul social-

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Consider că propunerea preşedintelui interimar de a participa la o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este una bună. Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat pentru o discuţie echilibrată

News.ro acum 32 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, consideră că propunerea preşedintelui interimar, Ilie Bolojan, de a participa la o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este ”una bună”. ”Văd această locaţie ca un cadru neutru şi

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 6 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

Reuters: Echipa DOGE a lui Elon Musk, acuzată că foloseşte inteligenţa artificială pentru a supraveghea angajaţi federali din SUA

News.ro acum o ora
Oficiali ai administraţiei Trump le-au transmis unor angajaţi guvernamentali americani că echipa tehnologică DOGE, condusă de Elon Musk, foloseşte inteligenţa artificială pentru a monitoriza comunicaţiile din cel puţin o agenţie federală, în căutare

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 4 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

VIDEO Ilie Bolojan, despre canalul de comunicare al României cu SUA: „Pentru ca el să aibă rezultate, ar trebui ca nicio parte să nu îl torpileze”

HotNews acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat marți, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că România are canale de comunicare cu Statele Unite, care „pot fi îmbunătățite”, și că dialogul cu administrația Trump „trebuie să fie o constantă

MAE Atenționare de călătorie pentru Filipine - Erupția vulcanului Kanlaon

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, o erupție a vulcanului

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum o ora
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Liderii Coaliției au depus în Parlament proiectul de modificare a PENSIILOR SPECIALE. Ciolacu: România nu poate pierde 230 mil. euro din PNRR

Gandul acum 3 ore
Liderii Coaliției de guvernare au depus, marți, în Parlament, proiectul de lege pentru modificarea pensiilor speciale, într-un gest menit să salveze tranșa de 230 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Inițiativa

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 7 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/11°
joi

1°/12°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-1°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/5°
vin.

-0°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

-0°/14°