Nu inteleg in ruptul capului de ce presedintii nostri se poarta ca omologii lor din Occident, care n-au fost, ca ei, tovarasi, ca sa devina peste noapte domni.
Presedintii din Vest sunt intotdeauna in rol in conditia de domni. Ai nostri par a nu realiza ca Romania mai trebuie condusa si cu televizorul, nu numai cu institutiile statului de drept. Ca si statul de drept tot cu televizorul trebuie pus in lucrare.
La noi, presedintele-om e mai ascultat de popor decat presedintele-autoritate. Presedintii Statelor Unite, cat sunt ei de lorzi, se indeamna periodic la posturile publice de televiziune, ca sa le explice americanilor de rand cum stau treburile in republica si la ce trebuie sa se astepte.
Basescu parea, in sfarsit, tovarasul domn potrivit sa iasa periodic pe micul ecran, ca sa stim si noi, platitorii de taxe si alegatorii lui, ce are de gand, ce a aflat in plus despre Romania si chiar despre el, de cand s-a inscaunat, incotro ne indreptam si de ce nu traim mai bine? Oamenii au nevoie de lamuriri si de o vorba desteapta, acum mai mult decat in campania electorala.
De indata insa ce se vad la Cotroceni, presedintii nostri devin exagerat de protocolari. Parca i-ar strange cineva in niste chingi si le-ar lega stramb limba. Vorbaretul Basescu a devenit tot atat de solemn si de lemnos in cuvantare ca si tovarasul fost presedinte Iliescu.
Eu stiu, de fapt, ce se intampla. De indata ce ajung sa mearga numai cu masini negre si blindate, iar SPP-ul si serviciile prezidentiale fac zid in jurul lor, presedintii Romaniei simt brusc ca nu au primit tara care sa-i merite. Pur si simplu, nu suporta Romania cea adevarata, de dincolo de zidul oficial.
Romania cea indaratnica si grea de cap, care nu vede in ei seniorul urcat de destin deasupra mizeriilor zilnice.
In scurt timp, presedintii Romaniei ui
