Iubiri de mai.
"Amintiri de sub ciresii infloriti"
Sentimental si vesnic indragostit, ca orice artist, horitorul din Tara Lapusului tese povesti cat se poate de-adevarate despre iubirile de demult
"Tot imi vine a umbla"
Pentru mine, timpul acesta, cand primavara s-a asezat pe tot pamantul, cand toate se-nnoiesc si firul ierbii sageteaza spre soare, e cea mai frumoasa perioada a anului. Pentru ca-mi da puteri, ma regenereaza, ma incarca cu forte navalnice. N-am stare, tot imi vine a umbla si, mai ales, a merge pe-acasa, prin satul meu, Stoicenii Lapusului. Cu greu ma stapanesc sa nu plec asa, pe negandite, sa ma urc in masina si sa fug de Bucuresti. Mai ales de cand am vorbit cu mama, pe telefonul ei mobil. A iesit cu el in curte, l-a ridicat spre copacii din gradina, ca sa ascult trilurile de dragoste ale pasarilor de pe locul unde m-am nascut. Imi e dor de copilaria mea, imi e dor de lumea aceea (alta lume!) facuta din oameni curati si cu frica lui Dumnezeu, care traiau in armonie cu tot ce era in jurul lor si avand o masura in toate. Cand merg la biserica cea veche, in deal (e si acum in biserica jiltul imparatesc cioplit de bunicul meu, tamplarul satului), de acolo ma uit in jos, catre sat: vad oamenii umbland ca niste furnici si le aud vorbele ca un murmur, ca un freamat. Si nu pot fi mai fericit de atat! De sarbatoarea Invierii am fost acasa si am vrut sa vad ce se intampla in sate, mergand si prin Maramuresul Voievodal, si la mine, in Tara Lapusului. Marea mea bucurie a fost sa descopar ca in unele sate, acolo unde oamenii se preocupa indeaproape de educatia copiilor in familie si in scoala, cu dascali luminati, lucrurile sunt asa ca odinioara: traditia se pastreaza, viata e inca puternic ritualizata. Dupa ce noaptea de Inviere am trecut-o la Manastirea Rohia, am trecut Gutaiul in ziua de Pasti si am fost la Sighet,
