Targurile de munca au fost considerate o inventie exotica a economiei de piata. Mai degraba talciocuri, pentru ca oferta este pestrita, pusa de-a valma, de parca organizatorii n-ar dori decat sa bifeze o sarcina plicticoasa.
De la inceput, participarea la aceste targuri a impus criterii care scoteau din carti buna parte din solicitanti. Se cere, de pilda, sa fii somer cu acte ori sa ai sub sau peste o anumita varsta, domiciliul stabil in zona firmei care angajeaza, casa ori masina, carnet auto si studii cum nu au multi dintre angajatori. Si asa, primele targuri au adunat mii de solicitanti, de regula oameni la varsta a doua, pe care anii de tranzitie, falimentul intreprinderilor comuniste, ezitarile guvernelor si deruta personala i-au sters din registre contabile si din organigrame. Insa meseriile expirate n-au cautare. Nu se mai cer sculeri matriteri, sudori, turnatori, nituitori. Se cauta operatori pe calculator, programatori, brokeri, specialisti in relatii publice, secretare cu licenta si limbi straine vorbite fluent. Cererea nu are nici o legatura cu oferta. Solicitantii ofera de regula o diploma de bacalaureat, un carnet de sofer, cateva boabe de engleza invatata din filmele cu batai.
De la o vreme, targurile s-au specializat. Nu se mai adreseaza somerilor sau adultilor care spera la o a doua sansa. Sub nasul organizatiilor de combatere a discriminarii, in Romania se practica pe scara larga discriminarea pozitiva. Avem o experienta de decenii in domeniu. S-au tot facut discriminari profesionale si sociale pentru a acorda sanse unor categorii sociale sau umane privilegiate, activisti, baieti de partid cu dosarul beton. Azi, singurul rezultat concret al targurilor de joburi este adancirea segregarilor de toate tipurile din societatea romaneasca. Procentul de somaj in randul femeilor este acelasi. La fel si in cazul rromilor. Tratati drept altceva
